Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi că parcarea supraetajată din Pantelimon este gata în proporţie de 99%, urmând să fie funcţională la 1 noiembrie.
"Parcarea supraetajată din Pantelimon este o lucrare care este gata în proporţie de 99%. Tot ce lipseşte în acest moment este un post de transformare. Aşa cum am vorbit cu echipa de constructori, a existat un acord cu Enel pentru ca acest post de transformare să fie deja realizat încă din 2019, însă Primăria nu şi-a achitat obligaţiile de plată şi s-a schimbat legea între timp şi trebuie să facem noi. Asta este tot ce ne mai lipseşte în acest moment.
Am semnat acordul pentru act adiţional, ne mai lipsesc 80 de zile, din care 70 de zile aducerea materialelor şi 10 zile instalarea. Deci, foarte probabil mai devreme de 1 noiembrie o să avem această parcare funcţională", a declarat Nicuşor Dan la o conferinţă organizată la şantierul Parcării Pantelimon.
El a spus că parcarea va avea 500 de locuri şi este conectată cu tramvaiul şi autobuzul, coform Agerpres.
"Această parcare va avea 500 de locuri. Ea este conectată cu tramvaiul, cu autobuzul, deci este o invitaţie pentru toate persoanele care intră în Bucureşti cu maşina să-şi lase maşina în această parcare. Este şi o chestiune de timp şi o chestiune de confort să nu stai în trafic în ambuteiaje, să continui cu transportul public", a explicat Nicuşor Dan.
Primarul general a adăugat că, la momentul preluării mandatului, această construcţie era la 55% şi constructorul a continuat să lucreze în ritmul la care s-a angajat, deşi Primăria Capitalei nu a plătit în acelaşi ritm deoarece a fost într-un blocaj financiar.
"Este o investiţie pe care Primăria Capitalei a început-o în 2011, soluţia pentru parcare a fost modificată în 2019, în acel moment s-a spus că lucrările vor fi terminate în 2020, se vede că lucrul acesta nu s-a întâmplat. E bine, totuşi, că în 2021, la 1 noiembrie, o să avem această parcare funcţională. După ce o să fie funcţională, o să putem să mutăm tramvaiele care funcţionează în ambele direcţii pe linia 5.
Acesta este motivul pentru care nu se circulă astăzi pe linia 5, faptul că nu avem suficiente tramvaie cu două direcţii, cu posibilitatea ca vatmanul să se mute de la un capăt la altul ca să meargă din nou în cursă. Când această parcare va fi funcţională, o să avem tramvaie simple care o să facă bucla pe sub parcare şi tramvaiele cu două direcţii, pe care le folosim, o să fie mutate la linia 5", a mai explicat Nicuşor Dan.
Editor : Alexandru Costea