Ministrul Transporturilor: Nu sunt bani pentru reparația gropilor

Data publicării:
DN 76 Varfuri
foto: Facebook Drumul Naţional 76

Ieșită din iarnă ciuruită, rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi are toate șansele să rămână așa căci nu există bani de reparații. Ar fi nevoie de 4 miliarde de euro însă în bugetul companiei de drumuri sunt doar 800 de milioane de euro, susține ministrul Transporturilor, Lucian Șova.

DN 76 Varfuri
foto: DN 76, Oradea - Deva


"În Compania de Drumuri ştiu ce se întâmplă astăzi. Pentru întreţinere şi reparaţii au aproape 800 de milioane de lei. Pentru modernizare, infrastructuri, drumuri naţionale - nu vorbesc de autostrăzi - au un pic peste 500 de milioane de lei, aici fiind şi o parte din veniturile proprii pe care le realizează din rovinietă. Deci, pe de o parte, există această cifră, mare, care este pusă în buget pentru cazul ideal, când proiectele toate ar merge cu viteza corespunzătoare anului bugetat. Pe de altă parte, sumele destinate măcar acoperirii gropilor, care produc şi ele accidente, aceste sume sunt foarte mici, pentru că s-a făcut un inventar - este o informare statistică: pentru a se astupa doar gropile din România pe drumurile naţionale ar trebui patru miliarde de euro. CESTRIN are nişte instalaţii care monitorizează starea drumului, parcurg şi ei şi au în fiecare an situaţia cu privire la starea fiecărei porţiuni de drum naţional, iar după calculele lor spun că patru miliarde de euro ar trebui doar ca să astupe gropi", a spus ministrul, la un post de televiziune.


Șova: Banii necheltuiți la autostrăzi să meargă la reparații

Acesta a dat asigurări că la întocmirea bugetului ministerului pe anul viitor sau chiar la rectificarea bugetară va cere alocarea unor sume mai mari pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor naţionale.

"Pe de altă parte, nu pot să nu subliniez acest lucru şi, sigur, îmi propun ca poate pentru bugetul anului următor, chiar mai mult, şi la rectificare, să susţin ideea de a se aloca mai mulţi bani pentru reparaţie şi întreţinere, măcar să aducem cât de cât în stare de normalitate infrastructura rutieră pe care o avem. Şi mai spun un lucru care s-ar putea să vă trezească interesul. Se petrec accidente pe aceste drumuri, sunt gropi multe, sunt poduri care sunt la limita lor de funcţionare. Trebuie să privesc cu atenţie şi la aceste aspecte. Şi, foarte important pentru mine, ar trebui - pentru că şi aici am un mare semn de întrebare - dacă avem o sumă prinsă în bugetul ministerului pentru companie, dedicată plăţilor pentru lucrările pe fonduri europene, şi nu o consumăm, dar avem o sumă mai mică, mult mai mică decât nevoile şi capacitatea de a consuma aceste sume pentru reparaţii, întreţinere şi modernizări drumuri naţionale, niciodată la rectificarea bugetară nu s-a trecut dintr-o parte în alta. Mie îmi creează un semn de întrebare şi probabil că voi ajunge în septembrie să trebuiască să găsesc şi răspunsul: 'De ce, dacă nişte sume alocate şi multe miliarde de lei nu au fost folosite rău, foarte rău, că nu au fost folosite pentru decontarea lucrărilor, măcar un miliard să îl trec în buget dincoace şi să astup gropi, să repar nişte poduri, să repar... am văzut imagini de pe DN10, cu gaură în pod. Nu se fac nici acestea, pentru că totuşi un pic peste 800 şi ceva de milioane de euro pentru reparaţii şi întreţinere la peste 10.000 de kilometri de infrastructură rutieră ... de două ori mai revoltător pentru utilizatorii de infrastructură. Nici autostrăzi şi nici măcar aceste drumuri, aşa cum sunt ele, să le crească un pic capacitatea, să le crească viteza de exploatare", a menţionat şeful de la Transporturi.

Sunt reale cifrele?

Acestea par un pic umflate. România are 16.167 de kilometri de drumuri naționale, fără a socoti centurile ocolitoare și autostrăzile. Dacă raportăm suma menționată de ministru la întreaga lungime a rețelei rezultă că ar fi necesară o medie de 247.000 de euro pe fiecare kilometru de drum național. Un standard de cost al Ministerului Transporturilor realizat în urmă cu câțiva ani menționa un cost total de 746.000 euro pentru reabilitarea unui kilometru de drum național, din care 482.470 de euro pentru structura rutieră. În medie însă ar fi necesari 70.000 – 100.000 de euro pe kilometru, a declarat însă pentru Digi24.ro un inginer de întreținere de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Aici sunt incluse lucrări de reparație precum plombări, montare indicatori, lucrările de estetică rutieră. ”În fiecare an are loc ceea ce se numește punerea în ordine a drumurilor după iarnă, proces ce are loc în două etape. Prima etapă privește drumurile europene și autostrăzile și trebuie încheiată la 30 aprilie, a doua se referă la drumurile naționale secundare și trebuie definitivată la 30 mai”, explică el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...