Lucian Șova, scos din minister de către remaniere: „Sunt extrem de nemulţumit de A3”

Data publicării:
sova lucian

După ce în septembrie 2018 spunea că „își asumă” data de 1 decembrie pentru deschiderea ieșirii autostrăzii A3 din București, ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova, a inspectat, luni, şantierul autostrăzii A3, la intrarea în Bucureşti. La începutul anului ministrul Șova spunea însă că nu va fi văzut prea des pe teren, căci timpul lui este scump. "Minutul unui ministru este prea scump pentru a petrece ore în şir călătorind", spunea atunci Șova.

El s-a declarat ”extrem de nemulţumit”. Şova a afirmat că va lua ”cele mai severe măsuri” împotriva constructorului care nu a întâmpinat alte probleme decât ”lene şi slabă mobilizare”.

Şova s-a deplasat, luni, pe şantierul autostrăzii A3, la intrarea în Bucureşti, la intersecţia cu Şoseaua Petricani pentru a inspecta lucrările şi dacă termenul de 1 decembrie va fi respectat.

"Am venit să evaluez, dacă va fi respectat termenul de 1 Decembrie. Sunt extrem de nemulţumit de modul în care antreprenorul îşi îndeplineşte obligaţiile. Voi lua cele mai severe măsuri împotriva acestui constructor. Lucrările au întârziat din cauza lenei şi a slabei mobilizări, pentru că, de 5 luni, nu mai are nicio barieră administrativă. (...) Vreau ca înainte de sărbătoarea naţională să deschidem traficul pe acest segment", a declarat ministrul demisionar al Transporturilor, Lucian Şova.

Lucrările sunt făcute de asocierea formată din firma Euconstruct Trading 98, aflată în insolvență și deținută de Dan Beșciu, și Aktor Grecia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Manevra interzisă la volan când e polei pe asfalt. Experţii auto spun că toţi şoferii fac această greşeală
Digi FM
Kate Hudson îi dedică o piesă lui Goldie Hawn. „Am prezentat-o pe mama într-un mod în care oamenii nu s-au...
Pro FM
Julio Iglesias, unul dintre bogații Spaniei. Ce avere fabuloasă are artistul și cine e bărbatul care susține...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Oltenia de sub Munte, surpriza anului în turismul românesc. Top 10 destinații în România
Newsweek
8.200 lei bonus la pensie pentru sute de mii de pensionari. Există o singură condiție să iei banii
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”