Autoritățile, acuzate că au vrut să oprească marșul celor care vor autostradă în Moldova

Data actualizării: Data publicării:
protest masini autostrada moldova - inquam - george calin 20180519173020__MG_5826-01
Foto: InquamPhotos/George Călin

Asociația Pro Infrastructură a relatat cum a decurs protestul organizat sâmbătă pentru construirea de autostrăzi în regiunea Moldovei. „Conducătorii țării au arătat dispreț, bătaie de joc și lipsă de interes și în cazul protestului civilizat al cetățenilor sătui de promisiuni și zero rezultate”, arată membrii comunității.

protest masini autostrada moldova - inquam - george calin 20180519173250__MG_5849-01
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Asociația Pro Infrastructură s-a alăturat, la Tișița, grupurilor civice Împreună pentru A8 și Moldova vrea autostradă.

Ne-am deplasat la Tișița unde sute de persoane venite din toate colțurile Moldovei s-au reunit și au pornit împreună spre București. Scopul? Să ceară echitate pentru Moldova, o regiune sistematic izolată de restul țării și de Europa care nu are construit nici măcar un metru de autostradă. Conducătorii țării au arătat dispreț, bătaie de joc și lipsă de interes și în cazul protestului civilizat al cetățenilor sătui de promisiuni și zero rezultate, așa cum au făcut cu moldovenii timp de decenii întregi”, arată Asociația Pro Infrastructură într-un comunicat.

„Zecile de TIR-uri care au pornit din nordul Moldovei au fost întoarse din drum la Adjud de către subalternii de la ISCTR ai ministrului Lucian Șova, fiind amenințați cu amenzi dacă merg mai departe spre Tișița și București. La Focșani și Buzău, poliția și trupele de mascați au baricadat accesul la intrările în oraș, traficul desfășurându-se pe variante ocolitoare”, mai povestesc membrii asociației.

„Însă punctul culminant al disprețului autorităților aservite politic a fost la București. După un blocaj inexplicabil pe Calea Dorobanți, reîntoarcerea din drum a mașinilor chiar la intrarea în Piața Victoriei din Bd. Aviatorilor și redirecționarea înapoi prin Arcul de Triumf, poliția ne-a dirijat într-un final spre destinație. Coloana a ajuns pe Kiseleff și a fost oprită la câteva sute de metri înainte de Piața Victoriei. Argumentele pentru blocarea accesului în piață au fost absurde: o întâlnire imaginară a taximetriștilor (existentă doar scriptic într-un document), îngreunarea tranzitării pieței de către ambulanțe (încăpeam toți în alveolele goale din centru) și deranjarea pietonilor participanți la "Noaptea muzeelor" (evident, aceștia erau departe, pe trotuar). După o oră de parlamentări cu forțele de ordine, timp în care Șos. Kiseleff a fost închisă, organizatorii au reușit să obțină accesul în piață cu mașinile și ulterior și accesul pietonal în alveole. Însă și de această dată forțele de ordine au vrut să ne păcălească și au direcționat mașinile spre ieșirea din oraș după tranzitarea pieței. Protestatarii exasperați s-au oprit pe Calea Dorobanți, unde au solicitat respectarea promisiunilor. Într-un final, timp în care și Calea Dorobanți a fost complet blocată în zona TVR, s-a permis accesul în piață”, relatează API.

„După o zi de protest continuu, persoanele venite de la sute de km depărtare au mai avut puterea să își spună oful în Piața Victoriei, în fața Guvernului, intonând la final Imnul României. Solicităm conducerii MAI să își asume modul dezastruos prin care au abordat organizarea acestui marș motorizat, deranjând inutil traficul din București și pătând prin incompetența decidenților din birouri un eveniment care ar fi trebuit să se desfășoare fără scandal. De asemenea, cerem oficialilor din Ministerul Transporturilor România să renunțe la politica de intimidare demnă de perioade de mult apuse și să rezolve urgent problemele în care stau împotmolite autostrăzile A7 și A8”, precizează Asociația Pro Infrastructură.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Marşul a fost pregătit de două asociaţii civice - Moldova vrea autostradă şi Împreună pentru A8. Oamenii cer construirea cât mai rapidă a autostrăzilor A7 (Ploieşti-Suceava) şi A8 (Iaşi-Târgu Mureş).

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri