Grindeanu: Peste 90% din gările din România arată aproape ca gara din Mariupol

Data publicării:
Gara din România, în paragină.
Gara din România, în paragină. Foto: Digi24

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că peste 90% din gările şi haltele din România „aproape ca gara din Mariupol”. El adaugă că e normal ca gările să fie preluate de către autorităţile locale, pentru că CFR nu are bani pentru a investi în ele.

„Nu doar gările (să treacă la autorităţile locale - n.r.), inclusiv anumite terenuri care sunt nefolosite în acest moment de către CFR. Hai să spun în mare CFR, indiferent de companie, că e Marfă, Infrastructură, Călători mai puţin, pe zona asta, pe care nu le-au folosit şi care zac în acest moment. Nu văd de ce nu pot să treacă la autorităţile locale. 90 şi ceva la sută din gările din România, chiar şi haltele din România, arată cred că, aşa, aproape de gara din Mariupol”, a spus Grindeanu, potrivit Agerpres.

„E clar că CFR-ul nu are în acest moment forţa necesară să investească şi pe această zonă. În schimb sunt foarte multe cereri din partea autorităţilor locale de a prelua aceste imobile. Se lucrează în acest moment la cadrul legal să se poată da rapid către autorităţile locale. E un proces absolut normal de descentralizare”, a adăugat ministrul într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au efectuat, marţi, o vizită la Administraţia Portuară din Constanţa.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025