CNAIR: A fost semnat contractul pentru construcţia drumului de legătură dintre Autostrada Transilvania şi DN1

Data publicării:
schita a drumului delegatura dintre a3 si dn1
A fost semnat contractul pentru construcţia drumului de legătură dintre Autostrada Transilvania şi DN1. Foto: Facebook / Cristian Pistol

Contractul pentru construcţia drumului de legătură dintre Autostrada Transilvania (A3) şi DN1 (localitatea Tureni, judeţul Cluj) a fost semnat vineri cu Asocierea Dimex-2000 Company (lider) - Obras Publicas y Regadios - OPR Asfalt - Autotehnorom - CON-A Operations, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Asocierea are la dispoziţie 562,61 milioane de lei (fără TVA) şi 18 luni pentru a finaliza lucrările.

„Pe acest drum expres vor fi construite şapte poduri şi viaducte, din care cel mai lung va fi la kilometrul 4 peste Valea Racilor, un viaduct cu şase deschideri şi o lungime totală de 258 de metri din care tablierul are 246 metri. Drumul expres cu o lungime de circa 5 km va avea o lăţime a benzii de circulaţie de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri şi spaţiu median de trei metri lăţime prevăzut cu separatoarele de sens”, a scris Pistol pe Facebook, potrivit Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri