CFR anunță 3.000 de locuri în plus pe zi la Trenurile Soarelui, care merg spre litoral, și încă două trenuri pe ruta Constanța-Mangalia

Data publicării:
tren cfr
Foto: Facebook / CFR

Capacitatea de transport a Trenurilor Soarelui va fi suplimentată cu 3.000 de locuri pe zi, anunță CFR Călători. Astfel, vor fi puse la dispoziţia pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile ţării către litoralul Mării Negre.

Numărul turiştilor care profită de vacanţă şi care aleg să călătorească cu trenul este în continuă creştere. În aceste condiţii, conducerea CFR Călători a decis ca, începând de astăzi, 5 iulie 2024, să suplimenteze capacitatea de transport cu încă 3000 locuri pe zi, astfel că vor fi puse la dispoziţia pasagerilor aproximativ 21.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile ţării către litoralul Mării Negre.

Dacă la începutul sezonului estival - 14/15 iunie 2024, la trenurile cu regim de rezervare ce asigură legătura dinspre principalele oraşe cu litoralul românesc, erau puse la vânzare aproximativ 14.000 locuri zilnic, ulterior acestei date, capacitatea de transport a crescut la peste 18.000 de locuri zilnic”, arată un comunicat al CFR Călători, citat de Agerpres.

De asemenea, pe ruta Constanţa - Mangalia şi retur, în perioada 10 - 16 iulie va circula suplimentar o pereche de trenuri Regio.

Trenurile sunt R 13881 cu plecare din Constanţa la ora 21:58 şi sosire în Mangalia la ora 23:28, cu opriri în toate staţiile de pe această rută, şi trenul R 13882 cu plecare din Mangalia la ora 3:20 şi sosire în Constanţa la ora 4:41, cu opriri în toate staţiile de pe această rută.

CFR Călători recomandă planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimaţiilor de călătorie pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri