Cătălin Drulă anunță finalizarea controlului la Metrorex: Lista de probleme, deficiențe și abuzuri descoperite este lungă

Data actualizării: Data publicării:
Garnitură de metrou care pleacă din stație.
Ministrul Cătălin Drulă a prezentat principalele probleme descoperite de Corpul de Control la compania Metrorex.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că a primit raportul Metrorex al Corpului de Control. Lista de probleme, deficiențe și abuzuri descoperite este lungă, susține ministrul. Nivelul actual al salariilor poate fi menținut doar prin concedieri, au stabilit cei care au făcut ancheta, potrivit Mediafax.

Ministrul Cătălin Drulă a prezentat pe pagina de Facebook principalele probleme descoperite de Corpul de Control la compania Metrorex. În fruntea listei este modul în care au fost majorate salariile angajaților.

„Negocierea dintre conducerea Metrorex și sindicat privind creșterea salariilor cu 18% putea să nu aibă loc anul trecut și nu eram în situația de acum. Legea 55/2020 spune limpede: contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă. Cu toate acestea, consiliul de administrație de atunci a dat mandat nelimitat de negociere unei comisii de 15 oameni din care 10 erau membri de sindicat. Raportul notează că aceștia nu aveau cum să reprezinte obiectiv interesele companiei. În negociere nu au fost utilizate datele economice la zi ale companiei, ceea ce a permis manipularea de cifre în așa fel încât creșterea de salarii să încapă scriptic în bugetul de venituri și cheltuieli. Iar prevederile legale au mai fost încălcate pentru că orice creștere de salarii trebuie să aibă sursă de bani stabilită și pentru anul viitor. La Metrorex au găsit o portiță pentru 2020 și și-au spus că, în 2021, vine statul să acopere diferența”, a explicat, pe Facebook, ministrul Drulă.

Reprezentantul Guvernului mai spune că dacă Metrorex nu va prezenta un buget pentru anul acesta cu cheltuielile salariale la nivelul bugetului aprobat în 2020, atunci acesta nu va fi avizat. De asemenea, raportul Corpului de Control spune că nivelul crescut al salariilor nu poate fi menținut decât dacă Metrorex își reduce personalul.

Alte probleme descoperite de Corpul de Control au legătură cu sporurile acordate în mod ilegal și contractele semnate de sindicat. Toate informațiile vor fi trimise instituțiilor abilitate, anunță ministrul Transporturilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei