Bulgaria a început construcția la ceea ce ar urma să fie cel mai lung tunel din Balcani. Acesta ar urma să facă legătura între capitala țării, Sofia, și orașul-port și stațiune la Marea Neagră, Burgas. Prin tunel va trece o linie de cale ferată.
Tunelul străpunge stânca la 30 de kilometri de Sofia, într-o regiune muntoasă, şi va avea o lungime de 6,8 kilometri.
Astfel, acesta va fi de două ori mai mare decât cel mai lung tunel în funcţiune din Bulgaria, cel din Kozniţa, relatează Mediafax. Noul tunel face parte din proiectul mai cuprinzător de modernizare a rutei feroviare Tracia, legătura dintre capitală şi Bourgas. În construcție de 15 ani, autoritățile bulgare speră să finalizeze proiectul până în anul 2030 cu ajutorul fondurilor europene primite prin programul operațional UE pentru transporturi.
Contractul pentru construirea tunelului valorează 300 de milioane de euro, iar lucrările sunt efectuate de companii turce implicate şi în construirea noului aeroport al Istanbulului.
Una dintre aceste firme, Cengiz, are experienţă în Bulgaria deoarece a participat la construirea secţiunii Lyulin, de 19 kilometri, a autostrăzii Struma care leagă Bulgaria de Grecia. Companiile turce vor folosi muncitori turci, care au experienţă cu astfel de lucrări la ei în ţară.
Bulgaria a emis vize de lucru pentru 230 de ingineri turci, care au la dispoziţie 72 de luni pentru a-şi termina munca.
Editor : Adrian Dumitru