A treia cursă TAROM va decola spre Cipru pentru repatrierea românilor afectați de anularea zborurilor Blue Air

Data publicării:
305882717_805088567639116_4919163096377148466_n
Foto: Sorin Grindeanu/ Facebook

A treia cursă specială TAROM urmează să decoleze spre Larnaka (Cipru) în această seară, în jurul orei locale 21:30, pentru repatrierea a 97 de cetăţeni români afectaţi de suspendarea zborurilor Blue Air, care s-au înscris până acum pe liste, a anunţat joi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, aeronava TAROM are o capacitate de 116 locuri, ceea ce face posibilă îmbarcarea unui număr suplimentar de pasageri, în cazul în care există şi alte solicitări din partea unor persoane care au fost afectate de anularea curselor Blue Air.

„TAROM a trimis aseară o cursă aviatică specială la Tel Aviv (Israel) şi în această seară trimite o altă cursă spre Heraklion (Grecia) pentru aducerea în România a cetăţenilor români în condiţii de siguranţă. Mulţumim echipajelor TAROM pentru răspunsul foarte prompt şi pentru asumarea acestor misiuni speciale!”, a mai notat şeful de la Transporturi.

Executivul a aprobat alocarea sumei de 5 milioane de lei din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor în vederea aducerii românilor blocaţi pe aeroporturi din străinătate ca urmare a anulării zborurilor de către compania Blue Air, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, conform Agerpres.

Anterior, premierul Nicolae Ciucă a declarat că 2.098 de cetăţeni români au apelat la serviciile consulare pentru a fi aduşi în ţară.

Blue Air Aviation a anunţat marţi că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

O cursă specială TAROM a adus, azi noapte, din Israel, circa 150 de români.

Ministrul Transporturilor le recomandă clienţilor companiei Blue Air care au de suferit ca urmare a anulării curselor aeriene spre România să încerce să găsească „alte variante de a veni înspre casă”, având în vedere că TAROM nu are cum să efectueze toate zborurile anulate de Blue Air. Joi seară va decola o cursă TAROM către Grecia, pentru repatrierea a aproximativ 100 de români blocați pe insula Creta.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri