Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a anunțat joi seara că România și Serbia au semnat acordul pentru stabilirea conexiunii Autostrăzii Timișoara-Moravița cu drumul de mare viteza Belgrad - Vatin.
Potrivit ministrului, Autostrada Timișoara-Moravița (A9) va avea o lungime de peste 73 de km, iar construcția acesteia va fi finanțată din fonduri europene.
Autostrada Timișoara-Moravița este prevăzută în Master Planul General de Transport și în Planul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport 2020-2030.
„Studiul de Fezabilitate va fi finalizat în toamna acestui an, ceea ce ne permite să intrăm rapid în faza de pregătire a licitației pentru proiectarea și execuția autostrăzii.
Acordul semnat astăzi, la Timișoara, este extrem de important pentru stabilirea unei conexiuni certe în zona de frontieră a infrastructurii de mare viteză a celor două state”, a scris Sorin Grindeanu într-o postare pe Facebook.
Autostrada Timișoara – Moravița (A9) va asigura o legătură foarte importantă între vestul României și Serbia, dar și cu reţeaua rutieră din Balcanii de Vest și din sudul Europei, a mai subliniat ministrul.
Editor : I.C