Suspiciuni de spălare de bani în sistemul bancar. BNR anunță că 16-17 bănci sunt implicate într-o tranzacție ciudată

Data publicării:
Bank National Building, Bucharest
Banca Națională a României. Foto: Getty Images

Nicolae Cinteză, director în Direcţia Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), a anunțat miercuri că face verificări „la 16 – 17 bănci implicate într-o tranzacţie destul de ciudată” legată de o operațiune de spălare de bani și a anunțat un dosar deschis de DIICOT, conform Agerpres.

„Frauda este externă, dar prin felul în care s-au aplicat aici normele de cunoaştere a clientelei, s-a favorizat, s-a continuat, un mecanism de spălare de bani iniţiat undeva în străinătate şi continuat pe teritoriul ţării noastre. În momentul de faţă la Asociaţia Română a Băncilor am comunicat deja la ultima întâlnire. Serviciul nostru care are sarcină verificări în domeniul prevenirii spălării banilor face verificări la 16 - 17 bănci implicate într-o tranzacţie destul de ciudată”, a declarat Cinteză.

El a menţionat că a fost deschisă o acţiune penală de către DIICOT şi că cel puţina una dintre bănci pare „a fi foarte implicată în a favoriza spălarea de bani, operaţiunile derulându-se printr-o singură unitate şi existând indicii suficiente ca aceste costuri să fie închise”.

„V-am spus şi vă repet, nu ezitaţi să închideţi conturi atunci când aveţi cea mai mică suspiciune că se fac tranzacţii care vă pot cauza necazuri. E foarte periculos. Şi indicii vă spun, sunt suficiente. Vi le spuneam în adresa respectivă. Şi ceea ce s-a întâmplat la banca aceasta îmi aduce aminte de complicităţile despre care s-a tot vorbit în cazul Danske Bank. Să dea Dumnezeu să nu fie ceva de felul acela, dar nu înţeleg cum vin şi se deschid o sumedenie de conturi. Vezi că sunt în spate numai cetăţeni din comuna Ghimpaţi din judeţul Giurgiu. Vezi că toate au sediul la aceeaşi adresă, un avocat. Vezi că mulţi dintre ei s-au prezentat la deschiderea contului cu cetăţeni ucraineni sau ruşi în spatele lor şi totuşi continui să deschizi astfel de conturi. Iar sumele acestea veneau de undeva din străinătate. Un SRL din comuna care are acţionar tot pe cineva din comuna Ghimpaţi primeşte sume din străinătate printr-un mecanism pe care nu-l cunoşteam, e adevărat, dar prima operaţiune în contul respectiv e o sumă transferată din străinătate şi acolo fraudată printr-un mecanism pe care îl descriem în scrisoare”, a menţionat Nicolae Cinteză.

El a precizat că în acest caz acuzaţia care vine de la firme de avocatură este că băncile nu au aplicat normele de cunoaştere a clientelei şi tranzacţiile s-au făcut prin încălcarea acestor norme.

Nicolae Cinteză a declarat că riscul de fraudă este mult mai mare decât cel legislativ, care se menţine în plan secund.

„Riscul legislativ se menţine. Nu cred că la acelaşi nivel la care l-am perceput până prin luna octombrie. Este în scădere, dar tot mai există zvâcniri din astea care îngrijorează mai ales investitorii străini. Nu cred că va trece vreuna din iniţiativele legislative care se tot vehiculează în Parlament sau chiar dacă va trece convingerea mea este că în final Curtea Constituţională nu va confirma iniţiativa celor care sunt în spatele legilor”, a afirmat Nicolae Cinteză.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025