Mugur Isărescu și Consiliul de Administrație al BNR merg la Parlament

Data actualizării: Data publicării:
ponta cu isarescu si georgescu

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României va merge pe data de 12 februarie în Parlament, a anunţat, joi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Foto: Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României

"Categoric da. Pe 12 am hotărât să mergem tot Consiliul de Administraţie. Invitaţia e şi din partea Comisiei de Buget - Finanţe. Deci am primit o invitaţie, în sfârşit o invitaţie validă", a spus joi  Mugur Isărescu, întrebat dacă va merge săptămâna viitoare în Parlament. 

El a declarat că până acum nu a răspuns invitaţiei pentru că au existat o serie de neclarităţi. 

"Au fost invitaţii transmise pe la vreo 10 studiouri de televiziune. Nu ştiam în care studiou să mă duc. Acum avem o invitaţie semnată de doi preşedinţi de comisie, avem o intervenţie publică a şefului Senatului, care e normală. Spuneţi şi dumneavoastră cum ar fi, deci spune cineva să vii undeva şi un confrate, tot senator, spune nu domnule, vezi că nu a îndeplinit....scrisoare publică. Nu a îndeplinit criteriile, a făcut un abuz domnul preşedinte al comisiei respective", a spus Isărescu. 

De asemenea, guvernatorul BNR a declarat că nu a înţeles insistenţa pentru prezenţa persoanei sale în cadrul invitaţiilor la Parlament. 

"În primul rând Banca este condusă colectiv. Haideţi să fim serioşi pentru că aici nu e de glumă. Este una dintre instituţiile cele mai solide ale ţării, nu pentru că sunt eu aici. Are 140 de ani, nu poţi să o jigneşti aşa, hai să spunem şi noi ceva pe la televizor. Are o lege, da, o lege clară. Conducerea este colectivă, sunt 9 membri ai Consiliului de Administraţie. Ai guvernator, prim-vice, doi vice-guvernatori. Deci ce e personalizarea asta aşa că vreau numai pe x-ulescu! Şi pe urmă dă aşa o stare de agitaţie. Trebuie să discutăm serios şi cu capul pe umeri. Eu sunt într-adevăr doctor, ca să spun aşa, sunt doctor în economie, nu mă pricep la alte chestiuni şi când văd ce...discuţii la televizor. Sunt de 30 de ani într-o funcţie publică şi ştiu unde este Parlamentul României. În orice caz nu este într-un studiou de televiziune. Mutarea dezbaterilor în studiourilor de televiziune este altă treabă, nici nu vreau să ...Ca reprezentant al unei generaţii care s-a bătut atâta să introducă România în NATO, în Uniunea Europeană, să facă o economie de piaţă nu sunt de acord, şi o spun în public, cu un asemenea tip de dezbatere", a afirmat Isărescu. 

El a mai afirmat că i-a explicat într-o scrisoare şefului Senatului că BNR acţionează în cadrul unui tratat unional şi că instituţia nu poate primi nici măcar sugestii de la alte instituţii ale statului.

Sursa: Agerpres.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei