Se poate trăi fără ROBOR? Sau, mai bine, îl „reparăm”?

Oficialii români, fie din tabăra Guvernului, fie a Consiliului Concurenței sau a BNR au evocat sau au respins, de la caz la caz, în ultimele zile, posibilitatea renunțării sau modificării formulei de calcul a dobânzii de referință interbancare, ROBOR. Ce ar putea face în acest sens BNR, cu toate că Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu a spus zilele trecute că banca centrală nu vede motive pentru modificare ratei?

Discuțiile privind modalitățile de calcul ale acestui tip de dobânzi, respectiv cele la care băncile își acordă reciproc împrumuturi, despre posibila manipulare a acestor dobânzi și metodele prin care se poate ajunge la un nivel „corect” al dobânzilor, sunt subiecte larg dezbătute în Europa. Oficiali ai partidului de la guvernare încearcă să atragă și România în sfera discuțiilor, sugerând posibile manipulări ale ROBOR în 2008. Într-o declarație făcută Bloomberg Tax, Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă a evocat zilele trecute posibilitatea eliminării/modificării ratei înurma unor discuiții cu BNR.  Sunt diferite modele de calcul a indicatorului, iar cel folosit de către BNR este cel al mediei aritmetice din care se exclud valorile extreme. Este acesta un model infailibil?

Potrivit regulamentului publicat pe situl băncii noastre centrale, ROBID/ROBOR sunt calculate la medii aritmetice a ultimelor rate cotate de fiecare participant în procedura de fixing, acceptate cu 15 minute înainte de închidere, după excluderea valorilor extreme.

Sistemul poate da rateuri. Problema este că modul cum este calculat acest indice, anume medie aritmetică a dobânzilor interbancare afişate într-un anumit interval de 15 minute al zilei, va face ca nivelul său să rămână în continuare ridicat din cauza băncilor mici care au nevoie de lichiditate, arăta recent o analiză în Zf.ro.

„Dacă doar 2 din cele 10 bănci cotează la 9% dobânda pentru depozitele atrase, pentru că au nevoie de bani, degeaba celelalte 8 cotează la 2%, pentru că media aritmetică finală este de 3,4%. Dacă însă media s-ar calcula ponderat, în funcţie de volumul depozitelor atrase/plasate la dobânzile respective, atunci, presupunând că cele două bănci au fiecare doar o pondere de 2% faţă de 10% anterior, media aritmetică ponderată cu volumul tranzacţiilor (să presupunem că cele două bănci care cotează la 9% dobânda au o pondere în volumul tranzacţiilor de doar 2% fiecare, restul băncilor fiind la 12% fiecare) ar fi de 2,28%. Fără recurs la calcule suplimentare, este pe undeva de înţeles că băncile mici, cu tranzacţii mici, ar trebuie să nu fie lăsate să influenţeze în aceeaşI măsură fixingul Robor-ului ca băncile mari, cu volume de tranzacţii de 5-6 ori mai ridicate”, arăta analiza ZF.ro.

Problema poate fi împinsă și mai departe de stabilirea dobânzilor pe baza sumelor tranzacționate. Este suficient să iei în calcul acest indicator și să excluzi extremele? Nu. Unele țări vorbesc de „lărgirea„ intervalului în care sunt incluse valorile extreme scoase din calcul cu până la 25%. Altele, doar cu 15%. Adică dobânzile care se situează la mai puțin de 25% din valoarea maximă sau valoarea minimă a dobânzilor interbancare oferite la fixing sunt excluse de la calculul dobânzii din ziua respectivă, propun bancherii. Sau, o altă variantă, vorbește de înlocuirea mediei cu mediana, adică acea valoare sub care se găsesc valorile a jumătate din băncile participante la fixing, cealaltă jumătate având valori peste mediană.

Spre exemplu, dacă cinci bănci vin la fixing cu ROBOR de 3%, 4%, 5%, 6% și, respectiv, 12%, media aritmetică va fi 6%. Dacă se exclud extremele, anume valorile de 3% și 12% media devine 5%. Dacă se consideră mediana, atunci ROBOR va fi iarăși 5%.

Discuțiile nu sunt sterile, iar scenariile de manipulare ale ROBOR sunt poate improbabile dar nu imposibile. Zilele trecute Consiliul Concurenței a promis că va face publice documentele privind investigația ROBOR din 2008 pentru a calma spiritele și a îndepărta acuzele de mușamalizare. În urmă cu ani buni Marea Britanie a fost scena unui scandal privind manipularea LIBOR, dobândă ce privește împrumuturile bancare pentru mai multe monede internaționale, inclusiv dolarul.

În Anglia, LIBOR se stabilește pe baza răspunsurilor la întrebări standard adresate de Banca Angliei. ”Care sunt dobânzile la care ați accepta să imprumutați bani în urma unei cereri a dvs în acest sens, la ora 11.00?” este una dintre întrebările de bază puse bancherilor la stabilirea LIBOR. În urmă cu zece ani, Wall Street Journal (WSJ) a publicat un studiu controversat potrivit căruia băncile au subestimat costurile de împrumut în timpul crizei. Costurile de împrumut au fost subestimate cu 0,87 puncte procentuale, iar efectele asupra economiei mondiale în criză au fost dramatice.

LIBOR-ul și băncile britanice au ajuns subiect de ironii. ”Este rata la care băncile nu se împrumută una pe alta”, spunea în septembrie 2008, cu umor britanic, Willem Buiter, fost membru al Comitetului de Politici Monetare a Angliei.

Aspectele acestea nu sunt lipsite de importanță. La nivel mondial există produse bancare derivate legate de LIBOR în valoare totală de nu mai puțin de 350.000 miliarde dolari SUA (credite ipotecare, carduri de credit imprumuturi ale studenților etc).

Mai mult decât o reformă a LIBOR, Marea Britanie va renunța la indicator. Autoritatea pentru Afaceri Financiare, agenție regulatorie britanică pentru LIBOR a cerut înlocuirea acestuia până în 2021.

Discuțiile de renunțare la LIBOR drept dobânda a împrumuturilor interbancare în dolari au cuprins și Statele Unite, una dintre alternative fiind legarea acestor dobânzi de cele ale FED, desigur cu luarea în considerare a unor intervale admise de variație.

Una dintre variantele înlocuitoare se numește BTFR, „Broad Treasury Financing Rate”. Aceasta este o dobândă a Trezoreriei Statelor Unite pentru acordarea de împrumuturi garantate de băncile care se împrumută. Similar împrumuturilor „lombard” de la noi. Susținătorii afirmă că BTFR are câteva avantaje față de LIBOR: este însoțită de colateral (responsabilitate) se bazează pe tranzacții propriu-zise, nu pe propriile raportări (deci nu poate fi manipulat), este aliniat cu dobânda de referință a FED, în condițiile în care LIBOR se aseamănă mai degrabă cu Rata Efectivă a Fondurilor Federale (EFFR), rată calculată ca mediană ajustată cu volumul tranzacțiilor „overnight”.

La nivel mondial lucrurile nu se judecă alb-negru ca în România zilelor noastre. Toate aceste aspecte merită analizate. Banca Națională trebuie să iasă din turnul de fildeș în care consideră sub demnitatea ei de a purta discuții cu alți actori de pe piață, excepție făcând bancherii, iar Guvernul trebuie să aibe o analiză publică a acestor aspecte, solidă, lipsită de parti-pris și scoasă din platforma electorală.