Statistic, economia a crescut cu 1,4% în primele trei luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu o jumătate de procent faţă de trimestrul patru din 2012. Creşteri pe care ar trebui să le simtă toţi românii printr-un nivel de trai mai bun şi prin locuri de muncă mai multe. Practic, însă nu se întâmplă aşa.
O familie cheltuiește lunar aproape 400 de lei doar pe mâncare. Dacă adăugăm și utilitățile, atunci costurile totale depășesc cu mult 750 de lei, adică venitul minim.
Coşul minim de consum include peste 50 de produse şi servicii necesare traiului lunar pentru o familie de trei persoane. Deşi este un indicator important care arată nivelul de trai, de mai bine de nouă ani, autorităţile au renunţat să-l mai calculeze.
„Nu avem nici acum un coş care să reprezinte ceea ce e real. Noi suntem oricum campioni în ceea ce priveşte ponderea mâncării din mai multe motive, românul consumă mult, dar şi productivitatea este mai mică decât în alte ţări”, a declarat Adrian Mitroi, analist economic.
Cu toate că are una dintre cele mai mari creşteri economice dintre statele Europene, România se află la coada Uniunii Europene în ceea ce priveşte nivelul de trai, cu aproape 8.000 de dolari PIB-ul pe cap de locuitor anul trecut. Mai rău decât noi o duc doar bulgarii.
Motivul este că această creştere economică se bazează prea puţin producţie şi cererea internă şi prea mult pe exporturi, spun specialiştii.
În primele trei luni, valoarea produselor vândute în afara ţării, în mare parte maşini, a fost de 11,5 miliarde de euro, cu peste 4 procente mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. O situaţie care însă nu se va mai repeta, spun specialiştii.
„A ne baza la nesfârşit pe exporturi, e un risc major. Eu am datele şi pe aprilie şi prima decadă din luna mai, când exporturile au început să scârţâie”, a afirmat Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.
Întărirea leului din ultimele două luni nu i-a ajutat pe exportatorii, care îşi vând produsele mai ieftin. Firmele româneşti se bazează în mare parte pe Uniunea Europeană pentru a-şi exporta mărfurile, însă acolo cererea este tot mai mică.
Statele Uniunii Europene au intrat în recesiune în primul timestru, cu o scădere a PIB de 0,1%. Economia Franţei, de exemplu, a coborât cu 0,2 la sută şi este pentru a treia oară în ultimii patru ani când intră în recesiune.