Românii, încurajați de bănci să se împrumute în lei

Data publicării:
euro mediafax-16

95% dintre cei care iau bani de la bancă pentru a-şi cumpăra o casă aleg să se împrumute în euro. Deocamdată, este mai avantajos, spun brokerii.

Dobânzile anuale efective pentru creditele în euro sunt 4,48%, cea mai bună pentru Prima Casă și undeva la 5,42% pentru creditele standard”, spune Diana Ţăruş, broker de credite.

Costurile unui împrumut în lei sar, încă, de 7%. Bancherii au, însă, veşti bune.

„Am venit din zona 9-10% și am ajuns la 6 - 7%. Ne așteptăm ca acest trend să continue și să avem și dobânzi sub 6%”, afirmă Ionuţ Stanimir, reprezentantul unei bănci.

Mai scumpe, în prezent, decât cele în euro, creditele în lei au însă şi avantaje. „La împrumuturile în lei, avansul este de 15%, în timp ce la împrumuturile în valută, avansul ce trebuie prezentat este de 25%”, adaugă Ionuţ Stanimir.

În plus, pentru cine se împrumută în lei băncile acceptă un grad de îndatorare mai mare.

La finele lunii martie, românii împrumutaseră peste 37 de miliarde de lei, cu aproape 11% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cel mai mult au crescut împrumuturile în moneda naţională, cu 28%, până aproape de 2 miliarde de lei. Pentru creditele în lei majorarea este de 28%. Explicabil dacă ne gândim că bancherii au început deja să scoată din oferte împrumuturile în euro.

Bancherii au convins anul acesta aproape 600 de clienţi să se împrumute în lei pentru a-şi cumpăra o casă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...