Românii cu probleme financiare și-ar putea amâna ratele la bănci și după 1 ianuarie

Data publicării:
conferinta de presa florin cîțu
Premierul Florin Cîțu. Foto: Facebook/ Florin Cîțu

Amânarea plății ratelor s-ar putea prelungi și după 1 ianuarie. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor Florin Cîțu, care a precizat că lucrează în acest moment cu băncile la mai multe variante - de la prelungirea programului, până la amânări aplicate punctual, în funcție de situația financiară a clienților. Potrivit Ministerului, peste 330.000 de români și-au amânat cu până la 9 luni plata ratelor la bănci de la începutul stării de urgență.

Amânarea ratelor pentru clienții băncilor cu până la nouă luni este cel mai generos program din Uniunea Europeană. A fost greu, pentru că înseamnă costuri pentru sistemul bancar, pe care aceștia l-au acceptat în aceste condiții dificile, dar uite că a funcționat”, a spus ministrul.

Sunt peste 330.000 de clienți care au beneficiat de această facilitate și acum ne gândim, împreună cu sistemul bancar, la ce facem după 1 ianuarie. Pentru că este clar că economia nu și-a revenit și s-ar putea să avem astfel de facilități. Ne uităm la mai multe variante, putem să ne gândim chiar la o prelungire a acestei perioade. Dar repet, acestea sunt scenarii pe care le lucrăm cu sistemul bancar, dar putem să plecăm de la o prelungire, până la variante care sunt mai soft, pe anumite cazuri specifice, unde vedem clar că sunt anumite sectoare unde oamenii nu pot să își revină, rămân în șomaj tehnic, sunt închise datorită deciziilor Guvernului”, a adăugat Cîțu.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri