România își propune să construiască peste 300 de kilometri de drumuri noi prin Programul Transport

Data publicării:
Deschiderea lotului de autostrada Șelimbar Boița, 15 decembrie 2022
România va construi sau reabilita 305 kilometri de drumuri noi prin Programul Transport. Foto: Ovidiu Dumitru Matiu/Inquam Photos

România va construi sau reabilita 305 kilometri de drumuri noi, 150 de kilometri de linii de tramvai sau de metrou şi va reconstrui sau moderniza 64 de kilometri de căi ferate prin Programul Transport, aprobat de Comisia Europeană, a anunţat Ministerul Investiţiilor şi proiectelor Europene, informează Agerpres.

Programul Transport are un buget de 9,6 miliarde de euro, din care 4,6 miliarde sunt fonduri europene nerambursabile.

Alte investiţii vizează achiziţionarea a 40 de trenuri noi, construirea sau modernizarea a 16 gări şi halte feroviare, 12 kilometri de linii noi de tramvai şi metrou, 70 de kilometri de căi navigabile interioare noi, reabilitate sau modernizate şi 8 conexiuni intermodale noi sau modernizate.

Printre proiectele strategice din Programul Transport se numără autostrada Ploieşti-Comarnic-Braşov, Autostrada Transilvania, Autostrada Paşcani-Suceava-Siret, magistralele de metrou M2 şi M5, coridoarele de cale ferată Craiova - Dr.Tr. Severin-Caransebeş şi Craiova-Bucureşti.

"Mă declar foarte fericit că inclusiv în forma finală a PNRR-ului sectorul de transport are importanţa cuvenită cu cea mai semnificativă alocare sectorială de peste 7,6 miliarde euro şi că reuşim astăzi să completăm aceasta alocare cu una semnificativă de 9,6 miliarde euro, ajungând împreună la peste 17 miliarde euro dedicate infrastructurii de transport", a declarat ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Marcel Boloş.

Pe segmentul feroviar, proiecte prioritare sunt finalizarea coridoarelor Craiova - Drobeta Turnu Severin - Caransebeş - 2,1 miliarde euro, Craiova-Bucureşti - 1,3 miliarde euro, Predeal - Braşov - 1,4 miliarde euro.

Proiectele noi de investiţii la metrou sunt magistrala M5, secţiunea Eroilor - Iancului, extensii pe alte magistrale (prioritizate în funcţie de maturizarea acestora şi corelate cu implementarea proiectelor Orbital Bucureşti şi centură feroviară Bucureşti) şi reabilitare staţii de metrou Bucureşti (în funcţie de vechimea şi necesităţile fiecărei staţii).

Pentru trenuri metropolitane, proiectele vor fi selectate în funcţie de prioritizarea prezentată şi gradul de maturitate. Pe lângă proiectul centurii feroviare Bucureşti, proiectele cu grad mare de certitudine sunt cele aferente municipiilor Cluj-Napoca, Iaşi, Braşov şi Timişoara.

Pe sectorul naval şi modal se au în vedere lucrări hidrotehnice pentru eliminarea punctelor critice pentru navigaţie pe Dunăre şi creşterea eficienţei transportului naval pe canalele navigabile ale acesteia dar şi finalizarea Canalului Dunăre - Bucureşti.

De asemenea, vor fi dezvoltate și modernizate porturile dunărene strategice, inclusiv instalaţiile de combustibili alternativi (alimentare cu energie electrică la cheu, bunkeraj de hidrogen, metanol şi amoniac), şi Portul Constanţa.

Potrivit MIPE, recent, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României şi Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune şi cel al Politicii Maritime şi Pescuit pentru perioada de Programare 2021 - 2027.

Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa 16 programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.

Până în 2030, potrivit Programului investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, România trebuie să realizeze peste 6.600 de kilometri de reţea rutieră (autostrăzi, drumuri expres, transregio, variante ocolitoare), din care 2.900 de kilometri aferenţi reţelei primare şi 3.724 de kilometri aferenţi reţelei secundare.

În ceea ce priveşte reţeaua feroviară, programul vizează realizarea a 3.275 de kilometri de cale ferată aferenţi reţelei primare şi 1228 de kilometri aferenţi reţelei secundare.

"Separat de Programul Transport 2021-2027, România beneficiază de investiţii strategice importante şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Resursele financiare alocate sunt de aproximativ 7,6 miliarde de euro şi vor acoperi o parte din necesarul total de investiţii la nivel naţional, astfel încât, pentru a le maximiza impactul, aceste resurse vor fi direcţionate către acele intervenţii capabile să genereze cea mai mare valoare adăugată în conformitate cu strategiile naţionale şi ale blocului european", se mai arată în comunicatul MIPE.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri