România, a treia cea mai mare inflație anuală din UE
Data actualizării: Data publicării:
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a fost, în decembrie 2017, de 1,7%, iar cele mai mari rate anuale au fost înregistrate în Lituania şi Estonia (ambele cu 3,8%), Marea Britanie (3%) şi România (2,6%), arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Comparativ cu situaţia din luna noiembrie 2017, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 23 de state membre, a rămas stabilă în patru ţări, inclusiv în România unde a stagnat la 2,6%, şi a crescut într-o singură ţară membră.
În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că preţurile de consum au continuat să crească în luna decembrie din 2017, rata anuală a inflaţiei urcând la 3,3%, de la 3,23% în noiembrie, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 0,44% şi a celor nealimentare cu 0,28%.
Anterior, Banca Naţională a României a revizuit în creştere, la 2,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2017, de la 1,9%. Pentru finalul anului 2018, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,2%, similar prognozei anterioare, iar pentru finalul celui de-al treilea semestru din 2019 se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3,1%.