Reguli mai stricte pentru Temu în UE. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească din luna septembrie

Data actualizării: Data publicării:
cumparaturi online de pe telefon si logo temu
Reguli mai stricte pentru Temu în UE FOTO: Shutterstock

Temu va trebui să respecte cele mai stricte norme în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale în termen de patru luni de la notificarea sa, respectiv sfârşitul lunii septembrie 2024, după ce Comisia Europeană a desemnat-o în mod oficial drept platformă online foarte mare (VLOP).

Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, dat vineri publicităţii, desemnarea Temu drept VLOP s-a făcut de asemenea în baza Actului legislativ privind serviciile digitale (DSA),

Temu este o piaţă online cu o medie de peste 45 de milioane de utilizatori lunar în Uniunea Europeană. Acest număr de utilizator, pe care Temu l-a comunicat Comisiei, depăşeşte pragul DSA pentru desemnarea ca VLOP.

În urma desemnării de vineri ca VLOP, Temu va trebui să respecte cele mai stricte norme în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale, cum ar fi: obligaţia de a evalua şi de a atenua în mod corespunzător orice riscuri sistemice care decurg din serviciile lor, inclusiv listarea şi vânzarea de mărfuri contrafăcute, de produse nesigure sau ilegale şi de articole care încalcă drepturile de proprietate intelectuală.

Mai precis, aceste obligaţii suplimentare includ o supraveghere mai diligentă a produselor ilegale. Temu trebuie să analizeze cu atenţie riscurile sistemice specifice în ceea ce priveşte diseminarea conţinutului şi a produselor ilegale, precum şi riscurile generate de proiectarea sau funcţionarea serviciului său şi a sistemelor sale conexe. Rapoartele de evaluare a riscurilor vor trebui să fie transmise Comisiei la 4 luni de la notificarea desemnării oficiale şi, ulterior, la un an.

Temu trebuie să pună în aplicare măsuri de atenuare a riscurilor, cum ar fi listarea şi vânzarea de mărfuri contrafăcute, produse nesigure şi articole care încalcă drepturile de proprietate intelectuală. Aceste măsuri pot include adaptarea condiţiilor de utilizare, îmbunătăţirea proiectării interfeţei pentru utilizatori pentru o mai bună raportare şi detectare a listărilor suspecte, îmbunătăţirea proceselor de moderare pentru a elimina rapid articolele ilegale şi rafinarea algoritmilor săi pentru a preveni promovarea şi vânzarea de bunuri interzise.

Temu trebuie să îşi consolideze procesele interne, resursele, testarea, documentarea şi supravegherea oricăreia dintre activităţile legate de detectarea riscurilor sistemice.

În plus, sunt necesare măsuri sporite de protecţie a consumatorilor. Rapoartele anuale de evaluare a riscurilor întocmite de Temu trebuie să evalueze în mod specific orice efecte adverse potenţiale asupra sănătăţii şi siguranţei consumatorilor, cu accent pe bunăstarea fizică şi mentală a utilizatorilor minori.

Temu trebuie să îşi structureze platforma, inclusiv interfeţele pentru utilizatori, algoritmii de recomandare şi condiţiile de utilizare, pentru a atenua şi a preveni riscurile la adresa siguranţei şi bunăstării consumatorilor. Trebuie puse în aplicare măsuri pentru a proteja consumatorii împotriva achiziţionării de bunuri nesigure sau ilegale, cu un accent deosebit pe prevenirea vânzării şi distribuţiei de produse care ar putea fi dăunătoare pentru minori. Aceasta include încorporarea unor sisteme solide de asigurare a vârstei pentru a restricţiona achiziţionarea de articole restricţionate în funcţie de vârstă.

Comisia solicită Temu mai multă transparenţă şi responsabilitate. Temu trebuie să se asigure că evaluările sale de risc şi respectarea tuturor obligaţiilor prevăzute în Actul legislativ privind serviciile digitale sunt auditate în fiecare an pe plan extern şi independent.Temu trebuie să publice repertorii ale tuturor anunţurilor publicitare deservite pe interfaţa sa şi va trebui să ofere acces la datele publice cercetătorilor, inclusiv cercetătorilor agreaţi desemnaţi de coordonatorii serviciilor digitale.

În plus, Temu trebuie să respecte cerinţele de transparenţă, inclusiv publicarea, o dată la şase luni, a rapoartelor de transparenţă privind deciziile de moderare a conţinutului şi gestionarea riscurilor, pe lângă rapoartele privind riscurile sistemice şi rezultatele auditului o dată pe an şi va trebuie să desemneze o funcţie de conformitate şi să facă obiectul unui audit extern independent în fiecare an.

Începând cu 17 februarie 2024, toate platformele online, inclusiv Temu, trebuie să respecte deja obligaţiile generale prevăzute în Actul legislativ privind serviciile digitale. Aceste dispoziţii generale includ obligaţiile pieţelor online de a asigura trasabilitatea comercianţilor pe platformele lor, de a concepe interfaţa într-un mod care să faciliteze respectarea de către comercianţi a obligaţiilor legale care le revin în temeiul legislaţiei UE şi de a informa consumatorii cu privire la achiziţionarea unui produs ilegal, din momentul în care iau cunoştinţă de ilegalitatea produsului.

Potrivit CE, din 17 februarie 2024, Actul legislativ privind serviciile digitale impune, de asemenea, tuturor platformelor online, inclusiv pieţelor: să ofere mecanisme uşor de utilizat pentru a permite utilizatorilor sau entităţilor să notifice conţinutul ilegal, să acorde prioritate tratării notificărilor transmise de aşa-numiţii "notificatori de încredere" şi să furnizeze utilizatorilor expuneri de motive atunci când conţinutul lor este restricţionat sau eliminat.

În plus, ele trebuie să pună la dispoziţie a unui sistem intern de soluţionare a plângerilor pentru ca utilizatorii să conteste deciziile de moderare a conţinutului, să îşi reproiecteze sistemele pentru a asigura un nivel ridicat de confidenţialitate, securitate şi siguranţă a minorilor, să se asigure că interfeţele lor nu sunt proiectate într-un mod care induce în eroare sau manipulează utilizatorii şi să eticheteze în mod clar publicitatea pe interfeţele lor.

De asemenea, platformele online trebuie să înceteze prezentarea de materiale publicitare specifice bazate pe crearea de profiluri ale datelor sensibile (cum ar fi originea etnică, opiniile politice sau orientarea sexuală) sau să vizeze minorii, să aibă termeni şi condiţii clare şi să acţioneze în mod diligent, obiectiv şi proporţional atunci când le aplică şi să publice o dată pe an rapoarte privind transparenţa cu privire la procesele lor de moderare a conţinutului.

În urma desemnării sale ca VLOP, Comisia va avea competenţa de a supraveghea respectarea de către Temu a Regulamentului privind serviciile digitale, în cooperare cu coordonatorul irlandez al serviciilor digitale.

Serviciile Comisiei vor monitoriza cu atenţie aplicarea normelor şi obligaţiilor prevăzute de Actul legislativ privind serviciile digitale de către platformă, în special în ceea ce priveşte măsurile de garantare a protecţiei consumatorilor şi de combatere a diseminării produselor ilegale. Serviciile Comisiei sunt pregătite să colaboreze îndeaproape cu Temu pentru a se asigura că acestea sunt abordate în mod corespunzător.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”