Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care asigură aproape 10% din producţia de electricitate a României, a fost deconectată marţi, la ora 15:37, de la sistemul energetic naţional (SEN) din cauza avarierii liniei de evacuare putere de 400KV în SEN, a anunţat miercuri Nuclearelectrica (SNN), compania care administrează centrala. Specialiştii centralei vor efectua lucrări suplimentare, care se pot realiza numai cu reactorul oprit, ulterior urmând ca unitatea să fie reconectată la sistemul energetic.
„Această avarie, apărută din cauza vremii nefavorabile din zonă, a produs deconectarea automată a turbogeneratorului Unităţii 1 de la SEN”, se arată într-un comunicat emis miercuri de SNN, potrivit News.ro.
Din cauza reducerii puterii pe fondul deconectării turbogeneratorului de la reţea, specialiştii de la Cernavodă au constatat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare care, conform procedurilor centralei, se pot realiza numai cu reactorul în stare oprită, precizează compania.
După finalizarea acestor lucrări, reactorul 1 va fi reconectat la SEN.
„Sistemele centralei funcţionează conform proiectului şi nu există niciun impact asupra securităţtii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populaţiei şi mediului înconjurător”, mai arată compania.
În prima parte a acestui an, compania a decis o oprire planificată a reactorului 1 de 51 de zile, durată mai mare decât cea obişnuită, ceea ce a redus cantitatea vândută de energie electrică cu 7,1% în primul semestru.
Nuclearelectrica a raportat pe primele nouă luni ale anului un profit net de 64,5 milioane lei, în scădere cu 51% faţă de perioada similară a anului trecut, reuşind să recupereze pierderile de 37,8 milioane lei înregistrate în primul semestru. În primele nouă luni ale anului trecut, compania de stat a obţinut un profit net de 131,1 milioane lei.
SNN a realizat în primele nouă luni o producţie de 7.589 GWh, mai mică cu 3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Acţionarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine o participaţie de 82,49% din totalul acţiunilor.
Cele două unităţi de la Cernavodă asigurǎ aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.
Nuclearelectrica, companie listată la Bursa de Valori Bucureşti, are o valoare de piaţă de 1,5 miliarde lei (328 milioane euro), la ultimul preţ de închidere a şedinţei, de 4,91 lei/acţiune.