Proiectul de lege care convertește creditele din monede străine în lei a fost depus la Senat

Data publicării:
banca credite ghiseu finante sursa foto digi24-2

Potrivit acestui proiect, de facilitate ar urma să beneficieze toți românii care au credite în moneda europeană, dar și în alte monede străine.

Procedura acestui proiect prevede că băncile vor fi obligate ca atunci când valoarea inițială a creditului depășește cu 20% din cauza fluctuațiilor de curs valutar să anunțe clientul. Apoi, clientul poate opta pentru conversia valutară din moneda în care are creditul într-o monedă mai convenabilă, fie că vorbim de lei, în cazul în care veniturile sunt în lei, fie de o altă monedă, dacă respectivul client și-a schimbat domiciliul și are reședința în altă țară.

Această procedură nu va avea comisioane suplimentare și nu se vor percepe garanții clienților, iar cursul de schimb la care se face conversia este cel din ziua în care clientul optează pentru această facilitate.

Deocamdată este vorba de un proiect aflat în dezbatere publică până în luna aprilie. Facilitatea ar urma să-i ajute pe românii cu credite în monezi străine să plătească mai ușor ratele, astfel și rata de neperformanță să scadă. Gradul de neperformanță în sistemul bancar a crescut de trei ori în ultimii cinci ani, până la niveul de 22%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...