Proiect anti-înşelătorie: Agenţiile de turism ar putea plăti integral asigurarea de insolvenţă. În prezent, aceasta se plăteşte în rate

Data publicării:
turism-3

Agenţiile de turism vor fi obligate să plătească suma totală pentru asigurarea de insolvenţă, şi nu în rate, ca până acum. Noul proiect de ordin al Departamentului pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism este o măsură îndreptată împotriva agenţiilor care fac bani din ţepuirea turiştilor.

Pe legea actuală, agenţiile pot plăti doar prima rată a asigurării, iar în caz de faliment turiştii rămân cu paguba, la fel şi transportatorii angajaţi de firmă. Este şi modelul clasic după care se fac înşelătoriile de acest fel.

În urma controalelor pe care le-am făcut, am descoperit fel de fel de tertipuri ale agenţiilor de turism. Spre exemplu, există posibilitatea de plată în rate şi multe agenţii plătesc doar prima rată, ca să arate în cazul unui control că au asigurare, iar apoi nu mai plătesc celelalte tranşe, iar în cazul falimentului turiştii nu sunt asiguraţi”, a declarat Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), pentru Mediafax.

Potrivit datelor Agenţiei Naţionale pentru Turism, 15% din totalul de 3000 de agenţii de turism au astfel de poliţe de asigurare plătite parţial. Acelaşi Răzvan Filipescu spune că nici asigurările de tip franşiză nu îi avantajează pe turişti. „Dacă agenţia asigură o sumă de 50.000 de dolari cu o franşiză de 80%, înseamnă că asigurătorul suportă doar 20% din pagube, adică 10.000 de dolari”, a arătat oficialul ANT.

Plata integrală reprezintă un cost suplimentar pentru agenţii şi s-ar putea să ajungă la consumatorul final, având în vedere că este vorba de un efort financiar mare o dată.

Business Club

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât de des trebuie să-ți speli picioarele: Adevărul surprinzător despre...
Digi FM
Cu ce se ocupă Petre Roman după ce a renunțat la cariera politică: „Aceasta e satisfacția mea cea mai mare...
Pro FM
Debodează de senzualitate și arată acest lucru. Karmen, irezistibilă în ținute ce-i subliniază decolteul...
Film Now
Acum un an, Owen Cooper era un băiat normal și juca fotbal în parc, azi e la Hollywood. Ce spun vecinii...
Adevarul
Transformarea dramatică a unui soldat ucrainean, care a pierdut 40 de kilograme în aproape trei ani de...
Newsweek
Care pensionari nu iau 400 lei ajutor la pensie în aprilie și nici bani pe cardul de alimente? De ce
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Chet, fiul lui Tom Hanks, dezvăluie numele actriței care i-a oferit „cel mai bun moment” din viața lui. Este...
UTV
Chef Matteo Grandi a slăbit 90 de kilograme în 8 luni. La ce alimente a renunțat din dieta sa