Producţia de miere a României a scăzut la jumătate în acest an. Apicultorii nu primesc ajutoare de minimis

Data publicării:
borcan cu miere
Borcan cu miere. Foto: Getty Images

Producţia de miere a ţării este la jumătate faţă de media anuală în acest an, din cauza climei şi a secetei, iar apicultorii nu vor primi în acest an ajutoare de minimis, întrucât alte sectoare agricole stau mai prost, a afirmat, vineri, pentru Agerpres preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, Ioan Fetea.

„Anul acesta este unul ciudat pentru apicultură, cu producţii sub 50% din media anuală, din cauza schimbărilor climatice. În primăvară a fost frig, au fost ploi, salcâmul a fost calamitat în proporţie de 60%, apoi a venit această secetă cruntă, florile s-au ofilit. Floarea-soarelui, din un milion şi ceva de hectare, mai mult de jumătate a fost ofilită şi nu s-a putut valorifica. Au fost şi zone geografice unde s-a putut recolta ceva miere, dar nu la nivelul producţiei normale, în condiţiile în care floarea-soarelui dă 40-45% din producţia medie anuală. În plus, consumul de miere al românilor este redus. Nu mai avem piaţă pentru miere. Noi (Asociaţia Crescătorilor de Albine - n.r.) n-am mai avut niciun contract de export anul acesta", a afirmat Fetea.

Specialistul a pus acest fenomen pe seama faptului că Europa a rămas cu stocuri de miere de anul trecut şi, în plus, au venit cantităţi de miere mai ieftină din ţări extracomunitare.

Reprezentantul apicultorilor nu se aşteaptă la creşteri semnificative de preţuri la miere, din cauza scăderii consumului, deşi cheltuielile au crescut cu 30-50%. "Ar putea fi o scumpire de 10%, maximum 15% la unele sortimente", a spus preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România.

Întrebat dacă mai este miere contrafăcută pe piaţă, Fetea a răspuns: "Sunt convins că este, pentru că mă mai uit şi eu la un borcan de miere de hypermarket, în care jumătate este cristalizată şi zice că e de salcâm, jumătate e galbenă sau maronie, ceea ce nu respectă nici măcar indicatorul de culoare la acest sortiment de miere. Însă doar laboratorul poate oferi certificare, oamenii nu pot deosebi cu ochiul liber. Mierea este un produs destul de falsificat la nivel mondial şi metodele sunt sofisticate".

El nu a putut preciza cât la sută din piaţă reprezintă mierea contrafăcută.

Fetea a mai spus că apicultorii români au solicitat ajutoare de minimis de la bugetul de stat, însă nu vor primi anul acesta.

"Au fost alte sectoare agricole mai calamitate decât noi şi anul acesta nu vom primi ajutoare de minimis. Ceruserăm 40 de milioane de euro. Dacă se dădeau 10% erau 4 milioane de euro. Era bine şi 10%, având în vedere că, din iunie, noi le dăm siropuri şi turte albinelor, deci avem costuri", a arătat reprezentantul apicultorilor.

Cea de-a 24-a ediţie a Târgului Naţional al Mierii are loc în perioada 16 - 18 septembrie pe Platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Dorian Popa și noua iubită, vacanță romantică în Veneția. Bruneta pare îndrăgostită lulea
Pro FM
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut copii: „Am avut libertate”
Film Now
Denise Richards, în lacrimi când a auzit motivul pentru care fiica ei și-a operat nasul: „Mă întristează atât...
Adevarul
Planul POT, dezvăluit de Anamaria Gravilă: Reluarea turului 2, după alegerile din mai. „Președintele a fost...
Newsweek
Anunțul lui Ciolacu care crește pensiile a 3.000.000 de pensionari. Două legi au fost schimbate
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Reacția dură a lui Ben Affleck atunci când fiul său i-a cerut să-i cumpere adidași de 6.000 de dolari: „Eu am...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă