Privatizări blocate timp de 2 ani. Ministrul Economiei: „E o lege făcută de praf în ochi, crezând că vor câștiga capital electoral”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, sustine o conferinta de presa la Guvern.
Ministrul energiei, Virgil Popescu. Foto: Guvernul României

Guvernul nu mai are voie să vândă participații la companiile de stat, după ce Camera Deputaților a votat în favoarea legii PSD prin care este blocată, timp de doi ani, orice vânzare de acțiuni. În aceste condiții, listarea Hidroelectrica la bursă nu mai poate avea loc, deși procedurile au fost începute și a fost semnat și un contract de consultanță pentru listarea unui pachet minoritar de 10%. PNL a anunțat că va ataca legea la Curtea Constituțioală. Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că legea este „de un populism ieftin”, făcută pentru capital electoral.

„Grupul parlamentar PNL a anunțat că va contesta legea la CCR. După mine, e de un populism foarte ieftin. Nu vorbim de un guvern care vrea să vândă, vorbim de un guvern care vrea, prin anumite listări și nu privatizări, să strângă bani pentru a investi cât mai mult în domeniile strategice”, a spus ministrul la Digi24.

„Mi-e greu să cred că legea va trece de filtrul CCR pentru că în Constituție și în lege se spune clar că guvernul face politica economică a țării. Guvernul deține participațiile la companiile din economia românească și guvernul decide dacă listează participații, dacă vinde sau nu. Nu poate Parlamentul să se substituie guvernului, e vorba de separația puterilor în stat”, a adăugat Popescu.

„Legea care este în vigoare - și care nu a fost abrogată prin această joacă pe care și-au făcut-o în Parlament - spune foarte clar: guvernul face stategia și guvernul face privatizarea, deci nu poate Parlamentul să blocheze. Așteptăm decizia CCR și în funcție de această decizie vom vedea pașii care trebuie urmați”, a mai spus ministrul.

„Dacă i-ar fi preocupat cu ceva ar fi văzut că din 1999, de la apariția legii privatizării, statul nu are nicio pârghie de a interveni, de a cumpăra participații. E interzis. Lucrăm în cadrul guvernului tocmai la a permite statului, companiilor deținute de stat, să facă achiziții în caz de nevoie. În momentul de față statul nu poate să achiziționeze absolut nimic de pe piață, fiind blocat de o lege din 1999. Dacă îi durea grija de protejarea unor companii, s-ar fi gândit să modifice legea, să permită statului să achiziționeze acțiuni. Au vrut să facă un populism ieftin care sunt convins nu va trece de Curtea Constituțională”, a adăugat Popescu.

Ministrul mai spune că parlamentarii „au vrut să puncteze” și că nimeni nu vrea să înstrăineze ceva în condiții nefavorabile. El a dat exemplul companiei Hidroelectrica, care vizează listarea la bursă.

„Profitul Hidroelectrica e în continuare la cote destul de mari, nu a cred că suferit din cauza pandemiei. Nota de fundamentare a legii face referire la starea de urgență care s-a încheiat în urmă cu 30 de zile”, a spus ministrul.

„E o lege făcută de praf în ochi, crezând că vor câștiga capital electoral. Sunt convins că românii înțeleg că legea asta este un semnal negativ la adresa investitorilor. Nu au luat în calcul faptul că Ministerul Economiei mai are participațiuni majoritare la companii care sunt în reorganizare. Ce facem cu acele companii timp de 2 ani? Le închidem? Statul nu poate să mărească capitalul. Ce facem cu acei oameni, îi dăm afară și închidem pentru că așa a vrut PSD, să dea o lege populistă?”, a mai spus ministrul.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, inițiat de Șerban Nicolae.

De la data intrării în vigoare a legii se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participaţiilor statului la companiile şi societăţile naţionale, la bănci, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de participaţie deţinută, conform actului normativ.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...