Primele șase luni. Deficit bugetar de aproape 15 miliarde de lei. Cheltuielile au crescut cu 19%

Data actualizării: Data publicării:
bancnote 100 de lei bani_shutterstock_431687935
Foto. Shutterstock

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele şase luni cu un deficit de 14,97 miliarde lei. Adică, 1,61% din Produsul Intern Brut (PIB). Deficitul este de peste două ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate joi seara pe site-ul Ministerului Finanţelor.

„Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele şase luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 14,97 miliarde lei, respectiv 1,61% din PIB, comparativ cu ţinta de deficit programată pentru această perioadă de 2,21% din PIB”, precizează ministerul de resort.

Totuși, după primele şase luni din 2017, execuţia bugetului general consolidat se încheia cu un deficit de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB.

În primul semestru din 2018, au crescut veniturile la bugetul de stat, dar și mai mult au crescut cheltuielile.

Veniturile, de 132,04 miliarde lei și reprezentând 14,2% din PIB, sunt cu 12,6% mai mari, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Se înregistrează creşteri faţă de anul precedent în cazul încasărilor din contribuţiile de asigurări (+36,8%) şi din veniturile nefiscale (+13%).

„În luna iunie 2018 se constantă o îmbunătăţire a colectării veniturilor din TVA, astfel acestea au crescut cu 15,6% faţă de luna iunie 2017, ajungând la o valoare de 26,77 miliarde lei pe primele şase luni ale anului, ceea ce reprezintă o creştere cu 5,9% faţă de perioada similară a anului precedent”, se arată în comunicatul MFP.

Veniturile din accize au fost în sumă de 13,13 miliarde lei (1,4% din PIB) cu 9,9% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 5,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017.

S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii şi venit cu 21,5% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. 

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 6,9 miliarde lei cu 22,8% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeaşi perioadă.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 147,01 miliarde lei, cu 19% mai mari faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.

Cheltuielile de personal sunt cu 24,4% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 9,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent”, se arată în comunicat.

Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât şi la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi la bugetele instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii bugetare.

„Subvenţiile sunt mai mari cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, menţinându-se la acelaşi nivel ca procent din Produsul Intern Brut, respectiv 0,4%. Dobânzile sunt cu 21,7% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, respectiv 0,8% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark”, se arată în comunicat.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 13,9%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 10% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017 şi de devansarea sumei (1,3 miliarde lei) pentru plata a 50% din cheltuielile cu pensiile pentru luna iulie care se distribuie prin Poşta Română, precum şi majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 9,1 miliarde lei, de 1,5 ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În 2017, deficitul bugetului general consolidat a fost de 24,3 miliarde de lei, 2,88% din PIB, sub ţinta anuală stabilită de 2,96%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri