Previziuni. Cursul leului în 2016

Data publicării:
curs valutar schimb valutar agerpres

Chiar şi perioada asta în care am fost plecaţi cursul s-a mai lovit de 4,53 de lei, nivel la care a BNR a mai intervenit. A apărut tot pe acolo şi e semnalul că nu e loc de dus mai sus.

În toată luna decembrie am avut această presiune de apreciere a euro, venită pe lipsa interesului şi a tranzacțiilor mici dar se pare şi de pe urma unor ieşiri de valută odată cu lichidarea unor portofolii de credite neperformante ale băncilor. Aşteptarea este că odată ce se reintră în ritm normal, să înceapă să scadă şi presiunea. Doar să ne lase lumea.

Premisele erau bune. Chiar în lipsa unor tranzacții de piaţă, au apărut ordine care au dus cotaţiile la 4,51 de lei, dar apoi a apărut un val de temere pe burse şi atunci tot potenţialul a dispărut. Chiar peste zi leul s-a ţinut destul de bine.

Se vede că atunci când treaba este mai cla, se întoarce. Mai rămâne să şi ţină mai multă vreme.

Opinia generală este că direcţia de mişcare este în jos. E aşteptată de mult, doar că trebuie să se concretizeze într-un context favorabil.

Cei mai mulţi economişti de bancă văd leul actual ca subevaluat. În perspectivă îl văd la 4,3-4,35 de lei destul de mulţi. Desigur mai sunt şi pesimiştii de serviciu care văd un curs mediu peste an de 4,47-4,48 ceea ce ar presupune că ar trebui să stea mai mult pe aici, peste 4,5 de lei.

Scăderea însă s-ar putea să fie limitată. În trecut sub 4,4 de lei, pe la 4,38-4,39 BNR a oprit deprecierea euro. Probabil că ar face-o şi acum, dat fiind contextul. Un leu mai puternic ar încuraja importurile, care ar deveni mai ieftine şi deja BNR are o problemă cu inflația scăzută. În plus creşterea peste măsură a importurilor aduce dezechilibre.

Peste toate, mai e şi slăbirea competitivităţii la export, iar Mugur Isărescu a fost tot timpul un adept al creşterii de tip german, bazat de exporturi solide. Deci sunt destul de multe ingrediente care să indice că o depreciere mai importantă a euro are slabe şanse de reuşită. Însă mai bine decât acum se poate şi e loc.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Ylva Johansson face declaratii
Comisarul european pentru Afaceri Interne, despre admiterea Românei în Schengen terestru: Sper să se întâmple...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...