Presedintele Consiliului Fiscal: România va avea, în 2016, venituri bugetare de 30% din PIB, sub media europeană

Data publicării:
ionut dumitru presedinte consiliul fiscal digi24 22.07.2015

Veniturile bugetare în România, anul viitor și în anii ce vor urma, după reducerile de taxe, vor fi de departe cele mai mici din Europa. Media europeană e undeva la 45% venituri, iar noi anul viitor vom avea undeva peste 30% din PIB, deci cu 15 puncte procentuale sub mediile europene. Putem cheltui mult mai eficient și trebuie să facem asta, putem colecta mai eficient taxele și impozitele și avem mult spațiu de manevră pentru a face asta, dar înainte de orice sunt bani foarte puțini colectați la buget. Gap-ul de TVA, adică diferența dintre ceea ce ar trebui să colectăm și ceea ce colectăm cu adevărat este extrem de mare, cel mai mare din Europa. Adică 48% din taxa pe valoare adăugată care ar trebui plătită nu se plătește în România”, a declarat Ionuţ Dumitru, potrivit Agerpres.

Președintele Consiliului Fiscal a menționat că România are cea mai mare economie neobservată din Europa, cu procentaje care se încadrează între 22% și 28% din PIB, în funcție de baza statistică.

„Economia neobservată are un nivel încă foarte ridicat în România. O estimare a Institutului Național de Statistică plasează economia neobservată undeva la 22% din PIB. Estimări ale altor cercetători din literatură arată 28% din PIB față de alte state europene. România are cea mai mare a doua economie neobservată din Europa. În rândul țărilor din Europa Centrală și de Est clasamentul nostru e cam același, adică suntem a doua cea mai mare economie neobservată, după Bulgaria. Poziția noastră în clasament nu este una îmbucurătoare. Explicația ține de mai multe resorturi. În primul rând, povara taxelor și impozitelor pe muncă încă relativ ridicată. Deși au fost reduse contribuțiile la asigurările sociale anul trecut, povara este destul de mare. La un nivel al salariilor de până la 70% din salariul mediu, povara fiscală pe muncă este cea mai mare din rândul țărilor din Europa Centrală și de Est, apropiată de media europeană. Avem probleme serioase când discutăm în special de salariile mai mici decât media”, a subliniat Ionuț Dumitru.

Acesta a adăugat că la nivelul de calitate a instituțiilor, „chiar dacă România a făcut progrese importante în combaterea corupției, în ultimii ani, încă avem o poziționare slabă în materie de corupție sau alte componente ale guvernanței”.

„În zona de e-Government, România are cea mai proastă clasare în Europa. Discutăm foarte mult și nu reușim să facem multe lucruri, iar aici putem avea de învățat din exemplul unor țări considerate exotice, precum Estonia. Important este să și dorim să facem lucrul acesta. De asemenea, avem o clasare destul de slabă și în materie de calitatea instituțiilor, fapt ce are un impact semnificativ asupra economiei neobservate”, a spus oficialul.

În ceea ce privește soluțiile ce trebuie aplicate pentru rezolvarea problemelor existente, Dumitru a amintit de proiectul pe care autoritățile din România l-au semnat cu Banca Mondială în 2013 și care are ca scop modernizarea administrației.

„Soluția pentru toate aceste probleme există: un program cu Banca Mondială, pe care România l-a semnat în 2013, de modernizare a administrației locale și centrale. Unde suntem în acest proiect? S-a semnat în 2013 și ar urma să se finalizeze în 2019, iar până acum dintr-o sumă de 91 de milioane de dolari pe care o avem la dispoziție am tras doar 5 milioane. Din datele oficiale ale Băncii Mondiale reiese că la data de 30 noiembrie 2015 s-a tras doar 5,5% din suma pe care o avem la dispoziție, mult sub așteptări, dacă ne uităm pe grafic și vedem că trebuia să tragem 20 de milioane, până la în trimestrul IV din 2015. Evaluarea Băncii Mondiale referitor la progresul implementării acestui proiect este unul moderat nesatisfăcător, iar riscul de implementare este unul ridicat. Orice ar spune ANAF, care afirmă că sunt în grafic, Banca Mondială spune că nu suntem deloc în grafic și progresul este nesatisfăcător”, a atenționat Ionuț Dumitru.

Proiectele de lege privind bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 au fost adoptate miercuri adoptate de Guvern.

Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate la 231,1 miliarde lei, reprezentând 31% din PIB, cheltuielile bugetului general consolidat sunt estimate la 252 de miliarde lei (33,8% din PIB), iar deficitul bugetar (cash) pe anul 2016 este estimat la 2,8% din PIB, ceea ce corespunde unui deficit ESA de 2,95% din PIB și unui deficit structural de 2,73% din PIB.

Reprezentanți ai autorităților, companii și jucători importanți din piața telecom din România participă, joi, la Gala Comunicații Mobile, eveniment ajuns la cea de-a 12-a ediție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...