Posibilă criză de butelii în Dobrogea. ANAF a închis stația GPL Rompetrol Năvodari

Data publicării:
butelii rompetrol - agerpres 4489161 1

FOTO: Agerpres

Acţiunea autorităţilor vine după ce Ministerul Finanţelor a respins cererea de reautorizare a antrepozitului fiscal de producţie de pe platforma Petromidia. Este al doilea sechestru pus de procurori pe activele rafinăriei Petromidia. Compania anunţă că va aproviziona clienţii din Dobrogea prin intermediul staţiei GPL din Bacău.

„E vorba de un sechestru pe care l-a instituit acolo o instituţie şi pentru care la acest moment nu există o procedură care să explice cum se poate emite acest certificat în condiţiile unui asemenea sechestru. Vom continua discuţiile şi cu ANAF şi cu alte instituţii săptămâna viitoare”, a declarat ministrul finanțelor, Anca Dragu.

Comunicatul Rompetrol Gas, datat 27 mai 2016:

„Rompetrol Gas a luat act cu suprindere de hotărârea Ministerului Finanţelor Publice de respingere a cererii de reautorizare a antrepozitului său fiscal de producţie situat pe platforma Petromidia (staţia de îmbuteliere GPL Năvodari), situatie ce a condus la revocarea autorizaţiei curente de antrepozit fiscal. Compania este parte a grupului KMG International, iar în cadrul punctului de lucru respectiv desfăşura în principal activităţi de îmbuteliere gaz petrolier lichefiat (GPL) pentru uz casnic (butelii aragaz).

Decizia Comisiei de autorizare din cadrul Ministerului Finanţelor Publice a fost adoptată în ședințele din datele de 21 aprilie şi 19 mai 2016, aceasta fiind comunicată companiei în data de 25 mai.

În acord cu prevederile legale, compania şi-a suspendat de ieri după amiază activităţile de producţie şi comercializare aferente punctului de lucru din Năvodari, autoritatea vamală teritorială aplicând sigilii pe instalațiile de producție. În același timp, vânzarea produselor aflate în stoc este blocată, iar valorificarea acestora se va putea realiza doar cu acordul autorității vamale teritoriale.

Menționăm că Rompetrol Gas a început încă din 2010 demersurile legale pentru reînnoirea autorizației de antrepozit fiscal a acestui punct de lucru. Aceste demersuri au fost îngreunate de situația unor active utilizate de Rompetrol Gas în cadrul procesului de producție, proprietate a Rompetrol Rafinare și care au facut obiectul deciziei ANAF din 10 septembrie 2010, prin care s-au instituit măsuri asiguratorii asupra tuturor bunurilor imobile, mobile și deținerile ale Rompetrol Rafinare.

Cu toate că în cursul lunii aprilie 2016 a fost obținută ridicarea parțială a sechestrului asigurator instituit de ANAF în 2010 pe aceste active (urmare a prezentării de către Rompetrol Rafinare a garanțiilor corespunzătoare, conform legii) aceste bunuri au făcut recent obiectul noului sechestru asigurator instituit de DIICOT în data de 9 mai pe bunurile imobile, mobile și deținerile Rompetrol Rafinare, situație ce a împiedicat finalizarea favorabilă a demersurilor Rompetrol Gas.

În aceste condiții, compania își va onora angajamentele față de clienții săi din zona Dobrogea prin suportarea costurilor de aprovizionare de la punctul său de lucru din Bacău. Rompetrol Gas a deschis în 2008 și 2010 stații de îmbuteliere la Arad și Bacău, investiția totală s-a ridicat la 21 milioane USD și a permis crearea a 150 de noi locuri de muncă.

Compania va încerca să ia toate măsurile legale pentru protejarea angajaților săi de această decizie. Astăzi, cei 30 de angajați ai stației din Năvodari urmau să încarce gazul petrolier lichefiat produs de rafinăria Petromidia în peste 1.000 de butelii, produse purtătoare de TVA și alte taxe”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce să oprești Wi-Fi-ul întotdeauna pe timp de noapte…
Digi FM
Imagini şocante în noaptea de Revelion. Un şofer a fost filmat în timp ce se învârte cu maşina într-un sens...
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
A divorțat, iar acum iubește din nou. Fratele lui Ben Affleck, surprins alături de partenera lui mai tânără...
Adevarul
Daniel David îi răspunde lui Călin Georgescu: „Sunt surprins că un om al păcii caută, de fapt, războiul”
Newsweek
Pensia pe ianuarie intră pe card cu întârziere. Casa de pensii anunță care e motivul
Digi FM
România, inclusă de CNN printre cele mai bune locuri de vizitat în 2025. Cum este descrisă destinaţia...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025