Benzinăriile sunt precum magazinele. Cu cât sunt poziţionate într-un vad mai bun, cu atât preţurile sunt mai mari.
Astfel, în funcţie de benzinăria pe care o alegeţi, puteţi economisi între 5 şi 10 lei la fiecare plin. Promoţiile sunt şi ele o bună ocazie de a avea costuri mai mici.
Cine alimentează sâmbăta sau duminica va plăti cu 6 bani mai puţin pe litrul de benzină şi cu 5 bani în minus pentru motorină.
Fidelitatea este şi ea răsplătită. Multe companii au emis carduri speciale pentru clienţii statornici.
La 20 de lei cheltuiţi în staţie, primiţi pe cardul de client un punct, care poate fi folosit ulterior la achiziţia de carburant.
Tot pe bază de card funcţionează şi mecanismul „Fill & go”. El nu aduce reducere de preţ la carburanţi, dar este o altă metodă de a face economii.
Sistemul alimentează şi pleacă are două avantaje. Dacă plăteşti cu cardul, ai 5% reducere la orice cumperi din magazinul staţiei şi, cel mai important alimentezi acum, şi plăteşti fără dobândă până la finalul lunii.
În nouă ţări europene, printre care Bulgaria, Cehia şi Polonia, benzina este mai ieftină decât în România.
Iar motorina de la noi este mai scumpă decât în Austria, Luxemburg şi ţările baltice.
Anual, în cele 2.000 de benzinării din România se vând 6 milioane de tone de carburanţi, ceea ce înseamnă încasări de 9,5 miliarde de euro pentru companiile petroliere.