Peugeot-Citroen, la răscruce. Compania auto chineză Dongfeng Motor şi statul francez sunt interesate să obţină câte 20% din acţiuni

Data publicării:
peugeot citroen-1

Statul francez şi compania auto de stat chineză Dongfeng Motor se pregătesc să devină cei mai mari acţionari ai grupului Peugeot-Citroen, în urma unei majorări de capital de 3 miliarde de euro, care ar putea avea loc în doar câteva săptămâni. Însă schimbarea de acţionariat va fi una extrem de complicată şi nu este exclus să apară conflicte sau alianţe de conjunctură în interiorul gigantului auto francez. Totul depinde de reacţia pe care o va avea cel mai mare acţionar al companiei, familia fondatoare Peugeot, care, teoretic, poate bloca intrarea chinezilor şi a statului francez în acţionariat.

În vară, era vehiculată o încercare a familiei fondatoare de a lăsa grupul Peugeot-Citroen pe mâna americanilor de la General Motors. În acelaşi timp însă, oferta chinezilor şi a guvernului de la Paris ar putea fi prea bună pentru a fi refuzată.

Guvernul de la Paris şi compania de stat chineză vor să participe fiecare cu câte 1,5 miliarde de euro, potrivit Reuters. În schimbul acestor bani, ar primi fiecare câte o participaţie de 20% din companie, având în vedere actuala valoare de piaţă de 4 miliarde de euro pe care o are Peugeot în acest moment.

Astfel, dacă tranzacţia va fi dusă la bun sfârşit, statul francez şi chinezii vor deveni cei mai mari acţionari. În urma majorării de capital, actualul acţionar principal, familia fondatoare Peugeot, îşi va vedea diminuată participaţia de la 25% la doar 14%.

După ce a declarat în repetate rânduri lunile trecute că nu vrea să intre în acţionariatul grupului Peugeot-Citroen, guvernul de la Paris pare să se fi răzgândit. Prin această naţionalizare parţială a companiei auto, statul francez probabil că va încerca să blocheze măcar parţial disponibilizările masive pe care Peugeot le-a anunţat de ceva vreme, dar pe care sindicatele au reuşit să le amâne. De cealaltă parte, chinezii de la Dongfeng Motor speră probabil ca prin intrarea în acţionariatul Peugeot să aibă acces la unele dintre tehnologiile companiei auto franceze.

Totuşi, majorarea de capital poate fi complicată sau chiar blocată de mai multe detalii tehnice.

Actualii acţionari vor ca majorarea de capital să nu depăşească 50% din valoarea companiei. Însă noua investiţie de 3 miliarde euro din partea statului francez şi a companiei de stat chineze reprezintă 75% din valoarea Peugeot. În ultimii ani, valoarea acţiunilor Peugeot s-a prăbuşit constant după ce compania franceză a resimţit puternic efectele îngheţului pieţei auto europene. Ca să revină pe linia de plutire, Peugeot a primit un ajutor de stat masiv sub forma unor garanţii guvernamentale de 7 miliarde de euro care au ajutat compania să aibă în continuare acces la finanţare. Acest ajutor ar putea reprezenta un avantaj strategic pentru Guvernul de la Paris dacă actualii acţionari ar decide cumva să blocheze o schimbare a acţionariatului prin majorarea de capital.

Familia Peugeot şi alţi acţionari au drept de preemţiune asupra oricăror acţiuni noi emise de companie. În urmă cu câteva luni a apărut zvonul că General Motors, care deţine în prezent 7% din acţiunile Grupului Peugeot, ar fi vrut să cumpere şi participaţia familiei fondatoare. Desigur, o astfel de tranzacţie ar putea avea loc chiar şi după intrarea statului francez şi a companiei chineze în acţionariat, ceea ce ar complica situaţia de la vârful Peugeot.

Business Club



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...