Parlamentul European cere Bruxellesului ca cerealele ucrainene să nu mai rămână în țările de tranzit

Data actualizării: Data publicării:
boabe de grau peste steagul ucrainei
Sectoarele agricole din statele UE vecine Ucrainei sunt afectate de liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European (PE), Norbert Lins, a trimis Comisiei Europene o scrisoare în care îi cere acesteia să ia măsuri pentru ca produsele agricole ucrainene să ajungă în statele UE care au nevoie de ele şi în statele terţe, nu să rămână în ţările est-europene prin care ar trebui doar să tranziteze, relatează vineri agenţia EFE, preluată de Agerpres.

În scrisoarea susţinută de toate formaţiunile europene reprezentate în Comisia de Agricultură a Parlamentului European, eurodeputatul Lins consideră „esenţială prezentarea unor soluţii europene, pragmatice şi constructive pentru îmbunătăţirea funcţionării Coridoarelor de Solidaritate, astfel încât produsele agricole ucrainene să fie cu adevărat exportate mai departe către ţările terţe sau către statele membre care au nevoie de ele”.

Eurodeputatul german din grupul PPE mai cere Comisiei să introducă certificate fitosanitare „ca parte a certificatelor de transport, care să confirme că cerealele ucrainene îndeplinesc standardele UE” şi în acest mod să se prevină comercializarea unor cereale ucrainene cu o calitatea necorespunzătoare. După ce a descoperit un transport de grâu ucrainean contaminat cu pesticide interzise în UE, Slovacia a interzis iniţial comercializarea grâului din Ucraina, interdicţie pe care guvernul slovac a extins-o între timp pentru toate cerealele şi o serie de alte produse alimentare ucrainene.

Eurodeputatul Lins solicită de asemenea Bruxellesului „să protejeze sectorul agrar al UE de repercusiunile invaziei ruse (din Ucraina) şi să abordeze orice perturbare a pieţei care poate genera teamă şi resentimente în rândul agricultorilor şi care să alimenteze propaganda rusă”.

O altă solicitare înscrisă în aceeaşi scrisoare este ca executivul comunitar „să cumpere grâu, în cooperare cu Programul Mondial pentru Alimente al Naţiunilor Unite, pentru a garanta că acesta este într-adevăr transportat în Africa şi Orientul Mijlociu”.

Eurodeputatul german crede că suspendarea taxelor vamale europene asupra produselor ucrainene este „vitală” pentru Kiev şi „pentru toate ţările lumii” şi că „măsurile temporare la ora actuală în vigoare, împreună cu Coridoarele de Solidaritate, au demonstrat că sunt foarte eficace”, dar admite că toate acestea „stârnesc preocupare”, întrucât destabilizează pieţele agricole în UE.

Sectoarele agricole din statele UE vecine Ucrainei sunt afectate de liberalizarea importurilor de produse agroalimentare ucrainene, decisă de blocul comunitar ca măsură de sprijin pentru Ucraina în războiul pornit de Rusia contra acesteia.

În plus, mari cantităţi de cereale ucrainene care ar fi trebuit doar să tranziteze statele est-europene prin „coridoarele de solidaritate” - create pentru a ajuta Ucraina să-şi exporte cerealele după ce nu şi-a mai putut folosi porturile de la Marea Neagră - au rămas în aceste ţări, unde sunt comercializate sub preţurile pe care le pot oferi producătorii locali, aceasta şi ca urmare a faptului că cerealelor ucrainene nu li s-a impus de către Bruxelles respectarea standardelor europene de calitate.

În acest context, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Bulgaria au interzis temporar importurile unor produse agroalimentare ucrainene, în special cereale, decizie care le aduce în dispută cu Comisia Europeană. Aceasta din urmă a oferit un ajutor de 56,3 de milioane de euro, suplimentat săptămâna trecută cu 100 de milioane de euro, drept compensaţie pentru agricultorii est-europeni afectaţi, sume despre care însă aceştia avertizează că nu le acoperă nicidecum prejudiciul.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Tor-M2
Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...