Olaf Scholz dă asigurări că UE este unită în disputa sa comercială cu SUA

Data publicării:
olaf scholz tine un discurs
Cancelarul german Olaf Scholz. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Uniunea Europeană va rămâne unită în disputa comercială cu SUA creată de subvenţiile "verzi" din planul economic propus de Joe Biden, considerate discriminatorii şi neconcurenţiale de către europeni, informează Agerpres.

Cu siguranţă, acest plan aduce "o contribuţie impresionantă la transformarea economiei americane", a spus Scholz într-un discurs susţinut în Camera Deputaţilor, înaintea unui Summit UE-ASEAN la Bruxelles.

Iar europenii "şi-au dorit de mult timp ca SUA să ia o astfel de direcţie", a adăugat el.

Însă acest pachet de măsuri "nu trebuie să împiedice o concurenţă loială", a subliniat Scholz.

"De aceea, susţin cu tărie discuţiile intensive pe care le poartă Comisia Europeană cu SUA" pe acest subiect, a adăugat şeful guvernului german.

"Am vorbit cu preşedintele american, acelaşi lucru l-a făcut şi preşedintele francez, deoarece nu trebuie să le lăsăm divizaţi în relaţia noastră transatlantică", a insistat el.

"Dimpotrivă, în loc să ne certăm, trebuie să lucrăm şi mai îndeaproape şi să întărim comerţul echitabil cu SUA", a preconizat el.

Tensiunile dintre UE şi SUA s-au accentuat după adoptarea în vară, la Washington, a unui plan privind clima, care prevede investiţii de 420 de miliarde de dolari, dintre care o parte importantă sub formă de subvenţii şi de reduceri de taxe, în special pentru vehiculele electrice, baterii şi proiectele de energie regenerabilă care favorizează ideea de "made in USA".

Planul i-a îngrijorat pe europeni, care consideră subvenţiile ca măsuri discriminatorii şi contrare Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Biden şi omologul său francez Emmanuel Macron, care a fost recent la Washington, au încercat să aplaneze conflictul.

Preşedintele american a vorbit atunci despre "erori" în textul legislativ al planului său, care urmează a fi corectate.

Europenii şi americanii s-au reunit săptămâna trecută în apropiere de Washington pentru discuţii comerciale care urmăresc să dezvolte cooperarea şi transparenţa asupra noilor tehnologii, dar fără a face anunţuri concrete în acest moment.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei