După bancheri şi oameni de afaceri din domeniul construcţiilor a venit rândul celor din telecomunicaţii să meargă la parlament şi să ceară modificarea „ordonanţei lăcomiei”, cum este cunoscută OUG 114. Ei au explicat deputaţilor că taxele suplimentare impuse de stat vor aduce şomaj, reducerea investiţiilor şi servicii de calitate mai slabă pentru români. Lipsa dialogului şi graba cu care a fost adoptată controversata ordonanţă i-a alarmat pe oamenii de afaceri, care au trimis scrisori la Guvern şi ministerele de resort, fără niciun rezultat însă.
Florin Dănescu - preşedinte executiv ARB: Neliniștea investitorilor e extrem de mare cu privire la felul în care se va finaliza această ordonanță în privința taxelor bancare.
Borbely Karoly, managerul unei companii de telecomunicaţii: În decembrie pur și simplu a apărut această ordonanță care a aruncat cu fundul în sus toată industria.
Anca Mărginean, director executiv PATROMAT: Este discriminatorie, da?
Ordonanţa 114 încalcă prevederi ale Uniunii Europene şi va aduce probleme mari, spun managerii companiilor de telecomunicaţii.
Mihai Tărniceanu, managerul unei companii de telecomunicaţii: România este a treia cea mai ieftină țară în cea ce privește serviciile de comunicații electronice. Acest echilibru se strică prin impunerea unor taxe suplimentare de, 3 la sută, și impunerea unor tarife pentru 5G mult peste ce se practică la ora asta în Europa. Puterea de investiție a operatorilor va fi drastic diminuată.
Borbely Karoly, managerul unei companii de telecomunicaţii: Noi și acum plătim 0,4 la sută din cifra de afaceri către ANCOM, iar acest procent de 0,4 ar putea fi modificat la 3 procente, ceea ce este foarte mare. Atât timp cât ANCOM are din ce să își gestioneze activitatea curentă nu mai e legal să ia alte taxe.
De ordonanţa 114 s-au plâns şi reprezentanţii constructorilor.
Anca Mărginean, director executiv PATROMAT: Și sindicatele și patronatele au dat aviz negativ. Se închid societăți. Luna trecută 4 societăți le-am pus pe butuci.
Opoziţia a încercat să impună modificarea ordonanţei prin eliminarea articolelor care se referă la domeniul telecomunicaţiilor. Însă la propunerea PSD, votul a fost amânat două săptămâni.
Varujan Pambuccian, deputat minorități: Dacă amânăm, singura condiție sub care aș vota așa ceva este să avem certitudinea MF, să fie repezentat de ministrul de Finanțe care să vină cu temele făcute. Dacă nu vine, data viitoare eu votez să scoatem absolut tot ce au băgat în această OUG.
În paralel continuă şi negocierile în Coaliţia PSD-ALDE. Cele două partide nu reuşesc să ajungă însă la consens şi să decidă cum trebuie modificată ordonanţa. Social-democraţii se opun eliminării taxei de 2 la sută pentru companii din energie, cum vrea ALDE. Cât priveşte taxa pentru bănci, nu va mai fi legată de ROBOR, iar PSD şi ALDE au convenit să ofere stimulente băncilor care reduc dobânda la credite. Eugen Teodorovici promite că până la sfârşitul lunii va da altă ordonanţă pentru a schimba controversatele prevederi.