O nouă tentativă de privatizare a combinatului Oltchim

Data publicării:
oltchim 855155-Mediafax Foto-Laszlo Raduly-2

Oltchim este cel mai mare combinat chimic din România şi singurul producător de PVC din ţară. Are o capacitate de producţie de 450.000 de tone de PVC pe an, a doua din Europa. Cu toate acestea, compania nu a mai avut profit din 2006.

De atunci, combinatul s-a adâncit în pierderi, care au crescut de şase ori, până la 570 de milioane de lei, în 2012. Între timp, în ianuarie 2013, combinatul a intrat în insolvenţă şi singura veste bună este că, la mijlocul anului, pierderile s-au micşorat cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. E drept, au crescut datoriile, până la 3,62 miliarde de lei. Acesta este bilanţul sumbru al companiei, înainte de a doua încercare de privatizare, ce va avea loc la jumătatea acestei luni.

„Sunt câteva companii importante, din spaţiul ex-sovietic, din Turcia, Israel şi România, cu care vor începe negocierile pentru privatizarea Oltchim”, a declarat Varujan Vosganian, fostul ministru al Economiei.

Prima tentativă nu a fost deloc una fericită. S-a terminat cu scandal şi cu saci de bani aduşi în faţa Ministerului Economiei.

„Aceea a fost, de fapt, bifarea unei solicitări a FMI. Era limpede Oltchim că nu va fi privatizat, şi nu doar la oferta lui Dan Diaconescu, la oferta nimănui de pe această planetă, pentru că Oltchim avea datorii mai mari decât valora”, a mai spus Varujan Vosganian.

Viitorul proprietar al Oltchim nu va prelua însă datoriile, ci numai parţile valoroase ale combinatului. Adică ce a mai rămas după ce compania a fost gestionată de fostul director Constantin Roibu, ale cărui firme au căpuşat combinatul cu peste 176 de milioane de euro, potrivit administratorilor judiciari.

Din cauza managementului prost, Oltchim a pierdut cele mai bune contracte, iar în 2009 a cheltuit sume uriaşe pe preluarea şi retehnologizarea rafinariei Arpechim, care nu a funcţionat deloc.

„Un contract care presupune în executarea sa peste 106 milioane de euro cheltuieli, este în mod evident un contract care nu avea alt final decât insolvenţa acestei societăţi”, a afirmat Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.

Acum, la Oltchim mai lucrează doar 2.300 de oameni, de trei ori mai puţini decât în 1999. O mare parte a instalaţiilor nu mai sunt funcţionale, însă, pentru că nu există bani pentru repornirea lor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...