Până pe 15 noiembrie va fi înfiinţată Agenţia Naţională pentru Promovarea Produselor Agroalimentare, unde vor lucra şapte ataşaţi agricoli, transferaţi de la Ministerul Economiei.
„Memorandumul respectiv prevede extinderea numărului de ataşaţi pe care îi are Ministerul Economiei cu şapte. Etapa a doua, care deja a demarat, este o ordonanţă de urgenţă prin care introducem noţiunea de ataşat agricol”, a explicat Daniel Constantin, ministrul agriculturii.
Cele șapte persoane alese prin concurs vor participa la târguri şi vor stabili contracte cu jucători din ţări precum Israel, Qatar, China, SUA, Olanda, Germania și Spania. Jumătate din salariul acestora va fi plătit din bani de la buget. Restul va fi acoperit de firmele care vor să îşi promoveze produsele peste graniţă, printr-un sistem de parteneriat public-privat, atunci când sistemul va fi funcţional.
„Dacă va fi vorba de export în șapte ţări, e clar că vor trebui să aibă capacitatea să producă necesarul de produse care trebuie exportate”, spune Vladimir Mănăstireanu, reprezentant al Asociaţiei Române a Cărnii.
„Ideea este să vedem şi România unde are capacitatea să vândă aceste produse, nu toate produsele românilor se pot vinde în toată Europa, ar trebui început cu ţările vecine, Bulgaria, Ungaria”, spune Olivian Bogdan, reprezentantul unui lanț de magazine.
Un ajutor pentru firme, care până acum s-au ocupat singure de promovarea la târguri.
„Cea mai mare parte, cel puţin valoric, a exportului nostru este de carne de vită proaspată, exportăm în Danemarca, Germania, Bulgaria. Facem export pe partea de produse preparate, mezeluri, dar cantităţi mai mici, în Europa”, a declarat Adina Crăciunescu, reprezentantul unui lanţ de magazine.
Autoritățile au în plan un astfel de proiect încă din anul 2008, când ministrul agriculturii era Dacian Cioloș. Exporturile de produse agroalimentare ale României au atins anul trecut 5,4 miliarde euro, în creştere cu șase procente faţă de 2013. A fost al doilea an de excedent comercial.