Elevii vor studia o nouă materie la școală. „Educația financiară”, introdusă ca opțional la clasa a VIII-a

Data actualizării: Data publicării:
elevi examen shutterstock_1071930908
Foto: Shutterstock

Ministerul Educației Naționale (MEN), Banca Națională a României (BNR), Ministerul Finanțelor Publice (MFP), Autoritatea de Supraveghere Financiară ( ASF) și Asociația Română a Băncilor (ARB) ȋşi propun să asigure suportul în formarea cadrelor didactice care vor preda disciplina „Educație economico-financiară” pentru clasa a VIII-a.


Materia ar urma să fie predată la clasa a VIII-a în urma unui Acord de colaborare semnat marți între instituțiile menționate. Potrivit unui comunicat de marți al ASF, scopul acordului vizează dezvoltarea, însușirea și aprofundarea unor elemente ale educației financiare la nivelul învățământului primar, gimnazial, liceal, universitar și al persoanelor adulte.

Documentul stipulează elementele de bază ale acțiunilor recomandate la nivelul grupurilor țintă, precum și principiile definitorii ale acestor acțiuni. Astfel, la nivelul învățământului primar, Acordul recomandă includerea disciplinei opționale „Educație financiară” în oferta educațională a unităților de învățământ și sprijinirea predării acesteia, prin inițierea și dezvoltarea unor activități specifice.

La nivelul învățământului gimnazial și liceal, semnatarii ȋşi propun să asigure suportul în formarea cadrelor didactice care vor preda disciplina „Educație economico-financiară” pentru clasa a VIII-a, respectiv să susțină prezentări ȋn faţa elevilor, pe teme specifice educației financiare.

La nivel universitar, vor fi diseminate, în cadrul universităților partenere, informații de actualitate privind principalele decizii și evoluții din domeniul financiar. Totodată, vor fi susținute prezentări adresate studenţilor în cadrul unor programe pe teme specifice educației financiare și vor fi realizate proiecte dedicate cadrelor didactice universitare.


Pentru adulți vor fi realizate campanii de informare, dedicate diverselor grupuri țintă identificate. Partenerii vor realiza o platformă online comună care va conține materiale și informații privind evenimentele organizate şi vor distribui, ȋn mod gratuit, materiale informative precum DVD-uri, cărți, pliante, broșuri etc.

Pentru a asigura coordonarea procesului de educație financiară a grupurilor țintă vizate, se va constitui Comitetul pentru educație financiară, care va fi compus din reprezentanți ai instituțiilor partenere. Durata Acordului este de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire prin decizia partenerilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Final de drum pentru Ion Iliescu! Anunţul a venit când nimeni nu se aştepta, situaţie critică pentru fostul...
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Pro FM
Starea de sănătate a lui Julio Iglesias, tot mai fragilă: „De la brâu în jos, are 500 de ani”. Afecțiunea...
Film Now
John Cena a avut cancer de piele de două ori. "Îndrăgostit de soare", nu și-a protejat pielea în tinerețe...
Adevarul
Distracție în paradisul din Maldive cu doar 30 de euro. Un vlogger ne arată ce nu vor agențiile de turism să...
Newsweek
Șmecheria prin care România păstrează pensiile speciale de 20.000 lei, deși UE a cerut să le tăiem
Digi FM
Tragedia tinereții lui Val Kilmer: și-a pierdut fratele mai mic, care s-a înecat în piscină: "Nu am revenit...
Digi World
De ce este laptele alb? Răspunsul surprinzător pe care nu îl știai și explicația științifică pe înțelesul...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Rosamund Pike, „terifiată” când a filmat scena intimă cu Pierce Brosnan în „Die Another Day”. Avea 22 de ani
UTV
Connect-R îi cere scuze lui Tudor Chirilă. „Nu vreau ca el să rămână cu această etichetă de om care...