Văcăroiu: "Se poate și desființa Curtea de Conturi, nicio problemă, așa cum ați început anul acesta"

Data actualizării: Data publicării:
curte - Curtea de conturi constanta

Președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu, le-a transmis senatorilor din comisiile pentru buget-finanțe și economică faptul că se așteaptă la desființarea instituției pe care o conduce.

Președintele CC este nemulțumit că anul acesta bugetul instituției a fost tăiat prima dată în 153 de ani, iar posturile au fost blocate. "Se poate și desființa Curtea de Conturi, nicio problemă, așa cum ați început anul acesta cu tăierea bugetului și cu blocarea posturilor. Este posibil", le-a spus Văcăroiu senatorilor care vor să modifice Legea de funcționare a instituției.

Președintele Curții de Conturi a mai arătat că instituția pe care o conduce aduce 200 milioane euro în fiecare an din controlul operativ.

"Noi aducem în fiecare an din controlul operativ în jur de 200 de milioane de euro și din deciziile din urmă care se aduc la îndeplinire. Pe total, cam 1 miliard — 1,2 miliarde euro pe an. Este o instituție specifică. Parlamentul îmi dă 65 de milioane, din păcate acum mi-a dat Guvernul, că mi-a tăiat, Parlamentul nu s-a băgat. E pentru prima oară în istoria de 153 de ani a Curții de Conturi când i se taie bugetul. Stau pe 340 de posturi libere că mi-ați tăiat fondul de salarii dumneavoastră, Parlamentul. V-am atenționat că statul pierde peste 800 milioane euro anual din cauza asta, dar e decizia dumneavoastră, nu o discut. Probabil că pe viitor se va gândi dacă se va forma și o nouă lege de organizare, să îi dăm un statut corespunzător dacă vrem cu adevărat să avem o Curte de Conturi care să introducă disciplina financiară în țară", a continuat oficialul Curții.

Președintele Comisiei pentru buget-finanțe din Senat, Eugen Teodorovici, i-a reproșat că România a pierdut bani europeni din cauza abordării Curții de Conturi. "Nu e adevărat, nu a pierdut nimic!", i-a răspuns Văcăroiu. În replică, Teodorovici a afirmat că sunt două instituții care trebuie reformate din temelii: Ministerul de Finanțe și Curtea de Conturi, iar "când se va întâmpla acest lucru vom trăi toți mai bine".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele din conservă mai sănătos decât somonul și tonul, ignorat de mulți români, deși costă doar câțiva lei...
Digi FM
Cea mai mare iubire a Papei Francisc. Amalia, femeia care ar fi putut schimba istoria: „Mi-a spus că dacă nu...
Pro FM
Katy Perry, imaginile care i-au adus din nou critici din partea fanilor: „O altă încercare disperată de a...
Film Now
Penn Badgley, afectat de moartea lui Michelle Trachtenberg, colega lui din Gossip Girl: „Avea un râs...
masina turat fum
Un șofer a fost amendat, după ce a umplut de fum o stradă din Arad, în timp ce tura motorul mașinii
Newsweek
Ziua când Casa de Pensii oprește activitatea. Pensionarii iau pensia cu întârziere și nu depun acte
Digi FM
Cum arată actrița Sophie Marceau la 58 de ani. În anii '90, franțuzoaica impresiona cu frumusețea ei naturală
Digi World
De ce ni se face pielea de găină și ce semnalizează acest reflex
Digi Animal World
Adevăratul doctor Dolittle. El este brazilianul care „vorbește” cu șerpii și calmează animale sălbatice
Film Now
Cel mai profitabil film din 2025. Într-o lună a adunat peste 800 de milioane de dolari din vânzările de bilete
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”