Compania ameircană Netflix angajează un însoțitor de zbor pentru unul dintre avioanele private ale companiei, iar persoana care va obține postul poate avea un salariu de până la 385.000 de dolari pe an, informează BBC.
Netflix caută o persoană "capabilă să ia decizii, discretă și cu abilități extraordinare de servire a clienților". Candidatul potrivit ar trebui să fie capabil să "funcționeze fără indicații constante și să aibă inițiativă".
În 2022, Netflix a concediat sute de angajați după o scădere a numărului abonaților. "Intervalul salarial pentru acest post în piață este de obicei între 60.000 și 385.000 de dolari pe an, asta însemnând totalul totalul veniturilor obținute, nu doar salariul de bază, interval care se încadrează în politica noastră de compensații", a anunțat Netflix.
Compania de streaming a anunțat că va stabili nivelul salarial al postului în funcție de locurile de muncă anterioare, experiență și abilități.
Job-ul oferit de Netflix este bazat în orașul San Jose și presupune călătorii interne și internaționale.
Îndatoririle însoțitorului de zbor pe un avion de până la 10 locuri vor include inspectarea echipamentului de urgență din avion. Totodată, candidatul potrivit trebuie să aibă capacitatea de a ridica greutăți de până la 13,6 kilograme la încărcarea și aprovizionarea aeronavelor.
Salariul mediu pentru un însoțitor de zbor în SUA este de 62.000 de dolari pe an.
Joi, serviciul de streaming urmează să-și anunțe veniturile pe ultimul trimestru din 2022. În trimestrul al treilea al anului trecut, compania a adunat 2,4 milioane de noi abonați. Anterior, în prima parte a anului, Netflix anunțase o scădere a numărului total al abonaților după ce a mărit tarifele în piețele sale principale.
Editor : V.M.