Ren a muncit mai bine de 30 de ani la mina de cărbune. Acum, la 54 de ani, trebuie să-şi găsească un alt drum deoarece compania de stat care operează minele din regiune spune că va da afară o sută de mii de oameni. Pentru un sfert dintre ei s-au alocat deja noi slujbe, doar că sunt în agricultură şi industria forestieră unde munca e la fel de grea ca în mină, dar se plăteşte de 3 ori mai prost.
"Schimbarea slujbei nu este deloc ușoară pentru că minele nu se deschid. Toți cei care şi-au schimbat profesia s-au dus să muncească în salubritate sau exploatare forestieră”, povesteşte el.
Ren împarte aceeaşi istorie cu milioane de alţi chinezi - o viaţă muncită în industrii colos precum cea a cărbunelui, a cimentului sau a oţelului. China produce la fel de mult cărbune şi oţel ca toate celelalte ţări ale lumii puse la un loc, doar că acum nimeni nu mai cumpără atât de mult.
6 milioane de oameni vor fi daţi afară din aceste industrii în următorii ani, anunţă oficialii guvernului. În multe regiuni, statul nu le poate oferi decât alternativa de la sapă. Până la disponibilizare însă companiile rămân fără bani de salarii. Săptămâna trecută, în orăşelul estic Shuangyashan, mii de muncitori au ieşit în stradă fiindcă nu şi-au primit lefurile. Iar ameninţarea protestelor pare să fie pretutindeni.
Dilema e cu atât mai mare cu cât nici mediul privat nu îi poate angaja pe cei concediaţi sau neplătiţi. Anual marile fabrici de textile dau afară aproape jumătate de milion de oameni. Iar cum economia creşte în cel mai lent ritm din ultimii 20 de ani, China riscă să se confrunte cu milioane de muncitori pe care nu-i mai vrea nimeni.
Firmele din servicii sunt printre puţinele în extindere dar se plâng că muncitorul din uzină nu are aptitudinile pe care le căuta. La fel de decalat e şi statul - încearcă să amortizeze impactul restructurărilor prin investiţii masive în sectoarele high-tech. Dar acolo de deficit de personal.