Ministrul Finanțelor, despre cum pot crește salariile bugetarilor. „La această rectificare nu au fost alocate fonduri suplimentare”

Data publicării:
portofel cu bani lei
Alocația pentru copii poate fi încasată de către părintele căruia i s-a încredințat minorul printr-o decizie a judecătorilor care au emis un ordin de protecție în caz de violență domestică.. Foto: GettyImages

Guvernul nu a alocat bani pentru majorări salariale la rectificarea bugetară, a anunțat ministrul Finanțelor. El a precizat că, dacă totuşi unele companii de stat vor da prime sau vor crește salariile, acestea sunt posibile din economiile lor.

La această rectificare nu au fost alocate fonduri suplimentare pentru salarii. Dacă au făcut economii şi au putut să-şi dea, e treaba lor. Vom face un audit la toate companiile de stat cum au fost cheltuiţi banii publici, dar să fie foarte clar, nu sunt fonduri salariale, iar bugetele aprobate anul acesta pentru aceste companii nu sunt cheltuieli suplimentare faţă de cele de salarii, sunt salariile de anul trecut. La rectificare niciuna nu a primit nimeni bani pentru creşteri cu cheltuielile salariale”, a declarat ministrul Finanțelor, citat de Agerpres.

Jurnaliştii i-au arătat că au informaţii confirmate potrivit cărora la companii precum Metrorex, CNAIR sau Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti angajaţii vor primi bani în plus.

„Nu ştiu situaţia. Eu am avut grijă ca la rectificare să nu fie alocate surse suplimentare pentru banii de salarii. Dacă au făcut economii prin restructurare, posibil să-şi dea, este treaba lor şi nu intru peste managementul lor. Dar un lucru este clar, ei nu au primit bani suplimentar”, a continuat Cîţu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei