Nu trebuie să fie genii în domeniu. Nu au nevoie nici de studii universitare aprofundate, de doctorate sau de mari realizări profesionale într-o meserie, pentru a câștiga lunar mii de euro într-o companie de stat. Câteva sute sau mii de persoane din aparatul de stat înregistrează lunar venituri frumușele prin prezența lor simbolică în Consilii de Administrație (CA) ale unor companii de stat cu obiecte de activitate din cele mai diferite. Astfel de ședințe ale CA țin de regulă doar câteva ore. Au loc de regulă doar de 1-2 ori pe lună iar măsurile discutate sunt de fapt dictate de ministerele de resort. De aceea banii primiți de membrii aparatului de stat nu sunt puțini pentru câtă bătaie de cap este. Situația este relatată într-un articol apărut pe cursdeguvernare.ro disponibil aici.
Unul din cazurile relevante relatate este cel al lui Mircea Jorj, fost preşedinte al PSD Cluj-Napoca. El fost numit membru în CA-ul companiei de administrare a infrastructurii feroviare CFR SA la începutul anului trecut, fiind ales totodată preşedinte al CA-ului. El este totodată preşedintele CA-ului ROMATSA, regia autonomă de dirijare a traficului aerian din România. Din 2014 şi până la finele anului trecut, el a obţinut venituri de circa 18.000. Și pentru că are rămânea timp liber suficient, Mircea Jorj este totodată reprezentantul Transporturilor în Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (CIFGA) de la EximBank. CIFGA este o structură care aprobă regimul de acordare a diferitelor facilităţi din portofoliul băncii, o structură controversată care a intrat în trecut în atenţia publică pe fondul indemnizaţiilor mari de care se bucurau membri săi.
Numit prin ordin de ministru, Jorj a câştigat în 2015 peste 228.558 de lei în calitate de membru al CIFGA, indemnizaţia lunară netă fiind de circa 20.650 de lei, potrivit informaţiilor publicate de ANI.
Mircea Jorj a beneficiat în 2015 şi de o indemnizaţie de 13.306 lei în calitate de membru în consiliul consultativ al asocierii din partea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi SC Millenium Pro Design SRL ca reprezentant al Ministerului Transporturilor. Millenium Pro Design operează activităţile duty free-ului de pe aeroportul din Otopeni. În 2011 situl curentul.info relata că firma Millenium Pro Design era deținută de un fost șef din Direcția Vămilor.
Mircea Jorj a fost numit secretar general al Ministerului Transporturilor în 2015 de către premierul de la acea dată, Victor Ponta, la cerea ministrului de resort, clujeanul Ioan Rus, potrivit Mediafax.
Mircea Jorj este absolvent al facultății de Drept din Universitatea Dimitrie Cantemir Cluj şi este doctor în Drept (2013, Universitatea Bucureşti). Contrar a ceea ce s-ar putea crede, Mircea Jorj are absolvite cursuri de specialitate, nu în transporturile feroviare, nu în domeniul aeronautic, nu în cel bancar, ci, la fel cu mulți alții ce sunt în funcții importante, la Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul, Colegiul Naţional de Informaţii (SRI), potrivit CV-ului de pe site-ul oficial al CFR SA.
Ministerul Transporturilor are și angajați polivalenți. Estre relevant cazul Elenei Viorica Merticariu, fostă consilieră personală la cabinetului ministrului Transporturilor, Iulian Matache. Aceasta este membru în CA-ul CFR Marfă (indemnizaţie de 10.094 de lei), în CA-ul Grup Exploatare şi Întreţinere Palat CFR (20.126 de lei), precum şi în AGA CFR Călători (2.493 de lei) şi în comisia de privatizare a CN Canale Navigabile SA Constanţa (10.581 de lei), potrivit celei mai recente declaraţii de avere depuse (august 2015). Privatizare care n-a avut loc și care, probabil, nu va avea loc prea curând.
În perioada ianuarie 2012-mai 2012, ea a fost membră în CA-ul Agenţiei Naţionale Antidoping. Merticariu a deţinut totodată funcţia de membru CA al Centrului Naţional de Învăţământ Turistic, al SC Germisara SA, unicul distribuitor al apei termale din staţiunea Geoagiu – Băi şi al CoNAS (Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor). În trecut,Viorica Merticariu a lucrat ca soră medicală, agent de vânzări, cercetător asociat, consilier personal sau director de cabinet pentru mai mulţi miniştri.
Printre specialiștii statului pricepuți la toate și cu venituri primite din cele mai diverse domenii se numără și Tcaciuc Sebastian Gabriel, absolvent al ASE București în 1999. El și-a trecut în CV actuala sau fosta calitate de membru în Consilii de Administrație la: Romgaz SA, Nuclearelectrica SA, CNCF CFR SA, LaborMed Pharma SA, Roma Plastik AS, Brikston Construction Solutions SA, Deutek SA și Regina Maria, rețea privată de sănătate.
Și ca să nu se spună că tinerii nu sunt promovați, Ministerul Transporturilor a numit în CA CFR Marfă, operatorul feroviar național de transport, la doi ani de la terminarea facultății de Drept pe Ana-Maria Dascălu, consilier juridic debutant în Minister.