Lucrările la Autostrada Ploiești-Brașov ar putea începe în 2027

Data actualizării: Data publicării:
harta cu o parte din autostrada pploiesti brasov
CNAIR a avizat traseul final pentru autostrada Ploieşti-Braşov. Foto: facebook / Cristian Pistol

Lucrările la Autostrada Ploiești Brașov ar urma să înceapă peste câțiva ani, în 2026-2027, a declarat săptămâna trecută la postul B1 TV Mariana Ioniță, fost director CNAIR și actual secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

"Eu nu cred că va începe mai devreme de 2026-2027, pe acolo, în funcție de licitație, de acordul de mediu…de finalizarea studiului geotehnic. Este foarte important cum se face acest studiu geotehnic. Soluțiile pe care noi le scoatem la execuție trebuie să fie puse de îndată în operă, nemodificate. Am rezerva mea legată de licitații și de obținerea acordului de mediu", a spus secretarul de stat la postul B1 TV.

CNAIR a avizat în iulie traseul final pentru Ploiești-Brașov. Sursa foto: Cristian Pistol / Facebook
CNAIR a avizat în iulie traseul final pentru Ploiești-Brașov. Sursa foto: Cristian Pistol / Facebook

 

CNAIR a avizat în iulie traseul final pentru Ploiești-Brașov

Varianta finală de traseu pentru autostrada Ploieşti - Braşov a fost avizată în iulie 2023 de CNAIR, costul estimat al proiectului fiind de 5,5 miliarde de euro, fără TVA, a anunţat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe Facebook.

„Am avizat astăzi în CTE - CNAIR varianta finală de traseu pentru autostrada Ploieşti - Braşov! În lungime totală de 112,7 km (cu sectorul Cristian - Râşnov) această autostradă va avea 12 noduri rutiere, 13 tuneluri (12,4 km) şi 61 de structuri (28,75 km). Costul estimat pentru construcţia autostrăzii este de 5,5 miliarde euro fără TVA”, a notat Pistol.

Autostrada Ploieşti - Braşov va asigura conectivitatea între centrele turistice importante de pe Valea Prahovei, respectiv Comarnic, Sinaia, Azuga, Predeal şi Braşov. Traseul autostrăzii traversează 23 de Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT), a adăugat şeful companiei de drumuri.

Erată: Titlul și textul știrii inițiale conțineau informații eronate citate în mod greșit de sursa inițială.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri