În ultimele cinci săptămâni, moneda noastră a suferit o depreciere de peste 5% în faţa euro, după ce pe 3 mai atinsese cea mai bună valoare din acest an. De atunci, leul a pierdut peste 20 de bani în faţa euro, din cauza investitorilor străini care au renunţat la plasamentele în moneda naţională. Le-au considerat prea riscante şi au mizat pe alte valute. Trebuie menţionat că tendinţa de depreciere a leului a fost mai pronunţată în ultima săptămână, când cursul a urcat cu 3,3% .
Suntem, însă, departe de nivelul maxim istoric atins de euro în vara anului trecut. Pe 3 august, leul a resimţit din plin efectele tensiunilor politice din acea perioadă, iar cursul a sărit de 4 lei şi 64 de bani. A fost însă doar un episod de scurtă durată.
Leul a început cu dreptul anul 2013. Încă din primele două săptămâni ale anului, moneda naţională s-a apreciat cu opt bani şi a continuat să se menţină sub nivelul de 4,4 lei pentru un euro.
Evoluţia cursului euro-leu
nivelul maxim istoric - 3 august 2012: 4,6481 lei/euro