Japonia a catalogat vineri ”regretabile” taxele impuse importurilor de oţel şi aluminiu pe care Statele Unite au decis să le aplice, exceptând Canada şi Mexicul, apreciind că această măsură ar putea să aibă ”un impact grav” asupra economiei mondiale, relatează AFP, potrivit News.ro.
”Noi vom lua măsurile adecvate după ce vom studia cu atenţie consecinţele asupra economiei japoneze”, a declarat ministrul japonez de Externe Taro Kono, citat într-un comunicat.
”Măsura ar putea să aibă un impact grav asupra relaţiilor economice între Japonia şi Statele Unite, care sunt aliaţi, dar şi asupra economiei mondiale”, a adăugat el.
Preşedintele american a decis joi să impună taxe importurilor de oţel şi aluminiu în Statele Unite, dar a scutit Canada şi Mexicul, cu care Statele Unite sunt în curs de renegociere a acordului de liber-schimb nord-american (NAFTA).
El a anunţat însă că ţările vizate vor putea să înceapă negocieri cu Statele Unite în vederea unei eventuale scutiri. Japonia este al şaselea furnizor de oţel către Statele Unite, însă mult în urma Canadei şi Braziliei, potrivit unor date din 2017 de la Departamentul american al Comerţului.
China şi-a exprimat vineri ”opoziţia fermă” faţă de taxele vamale impuse de preşedintele Donald Trump importurilor americane de oţel şi aluminiu, Beijingul denunţând un ”atac” al sistemului comercial multilateral, relatează AFP.
”Abuzarea clauzei securităţii naţionale de către Statele Unite constituie un atac deliberat asupra sistemului comercial multilateral încarnat de Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi va avea cu siguranţă un impact grav asupra oridnii comerciale mondiale”, a apreciat Ministerul chinez al Comerţului într-un comunicat.
”China i se opune ferm”, subliniază ministerul. În pofida avertismentelor partenerilor comerciali ai Statelor Unite, Donald Trump şi-a oficializat joi decizia de a impune taxe importurilor de oţel de 25% şi de 20% celor de aluminiu. Ele urmează să intre în vigoare în 15 zile.
China este primul producător mondial de oţel şi de aluminiu, însă producţia sa reprezintă doar o mică parte - 2,7% din total în cazul oţelului şi 9,7% în cel al aluminiului - a importurilor americane, cu mult în urma celor ale Canadei, Braziliei sau Uniunii Europene (UE).
Canada şi Mexicul, parteneri ai Statelor Unite în cadrul Acordului de liber-schimb nord-american (NAFTA) sunt scutite de la noile taxe vamale pentru moment. Ministrul chinez de Externe Wang Yi, a dat asigurări joi, într-o conferinţă de presă, că Beijingul va adopta ”cu siguranţă” un ”răspuns adecvat şi necesar” în cazul unui război comercial cu Statele Unite. Impunând joi aceste noi taxe vamale, Donald Trump s-a arătat relativ conciliant faţă de China, evocând din nou negocieri în curs în vederea reducerii deficitului comercial dintre Beijing şi Washington.