Investiţie dulce la Craiova: Turcii de la ETI ridică o fabrică de biscuiţi în inima Olteniei

Data publicării:
eti

Turcii vor face biscuiţi chiar în inima Olteniei. Renumita firmă de dulciuri ETI deschide o fabrică la Craiova, a cărei construcţie începe chiar luni. Circa 300 de locuri de muncă vor fi disponibile iniţial în noua investiţie a ETİ Gıda Sanayi ve Ticaret A.Ş., ale cărei produse sunt binecunoscute şi în România.

Fabrica va avea iniţial circa 300 de salariaţi şi se ridică în Parcul Industrial din Craiova, pe o suprafaţă de opt hectare de teren.

Compania turcă a primit un ajutor de 6 milioane de euro de la statul român pentru a ridica fabrica, iar valoarea totală a investiţiei este de 30 milioane de euro.

ETİ Gıda Sanayi ve Ticaret A.Ş.este una dintre cele mai mari companii producătoare de biscuiţi din Europa, iar construcţia de la Craiova se numără printre cele mai importante investiţii care se fac în judeţul Dolj.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri