Inflația a crescut în luna iulie la 2,8%. Transportul aerian s-a scumpit cu aproape 14%

Data actualizării: Data publicării:
bani investitii
Creștere economică de doar 0,1% în primele trei luni ale anului. Datele făcute publice azi de INS. Foto: Getty Images

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie a acestui an, de la 2,6% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,57%, serviciile cu 3% iar mărfurile nealimentare cu 0,88%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, serviciile de transport aerian și ţigările au înregistrat printre cele mai mari creșteri de prețuri în luna iulie, faţă de iunie.

"Preţurile de consum în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, au crescut cu 2,8%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2019 - iulie 2020) faţă de precedentele 12 luni (august 2018 - iulie 2019), calculată pe baza IPC, este 3,2%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 3,1%", arată comunicatul INS, citat de Agerpres.

BNR: Revizuirile sunt minore

Rata anuală a inflaţiei IPC pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei, publicat de Banca Naţională a României.

"Contribuţia estimată a modificării impozitelor indirecte este de 0,2 puncte procentuale la sfârşitul anului curent şi de 0,4 puncte procentuale la finele celui viitor. Rata medie anuală a inflaţiei IPC îşi va continua parcursul descendent din prima jumătate a anului curent, dar într-un ritm mai atenuat, fiind anticipată să atingă 2,5% la orizontul proiecţiei, trimestrul II 2022", se menţionează în raport.

Potrivit BNR, comparativ cu Raportul anterior, revizuirile pentru rata anuală a inflaţiei IPC sunt minore. Valoarea anticipată pentru finele anului curent este mai redusă cu 0,1 puncte procentuale, în condiţiile reevaluării descendente a contribuţiei componentelor exogene ale coşului de consum, care contrabalansează proiectarea la acest orizont a unor valori uşor mai ridicate în cazul inflaţiei de bază. Pentru finele anului viitor, prognoza este similară celei precedente.

Transportul aerian și țigările au înregistrat printre cele mai mari scumpiri în luna iulie

Serviciile de transport aerian, ţigările şi conservele din fructe s-au scumpit cel mai mult în iulie, faţă de iunie, iar alte legume şi conserve de legume, energia electrică, precum şi serviciile de telefonie s-au ieftinit în perioada menţionată, potrivit Agerpres.

Potrivit INS, preţurile la serviciile de transport aerian au crescut cu 13,83% în luna iulie a acestui an faţă de iunie 2020, respectiv cu 17% în comparaţie cu luna decembrie a anului trecut. Serviciile de telefonie s-au ieftinit în iulie cu 0,02% faţă de iunie, dar au crescut cu 0,61% faţă de luna decembrie.

Tutunul şi ţigările s-au scumpit cu 2% în luna iulie comparativ cu luna anterioară şi cu 6,43% faţă de luna decembrie a anului trecut. Energia electrică s-a ieftinit cu 2,24% în iulie faţă de iunie, iar faţă de luna decembrie preţul acesteia este mai mic cu 1,54%.

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, conservele din fructe s-au scumpit în iulie cu 0,42% faţă de iunie şi cu 2,72% faţă de luna decembrie. Comparativ cu luna decembrie, în luna iulie a acestui an cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 24,75%.

În schimb, în luna iulie s-au ieftinit alte legume şi conserve de legume, cu 5,03% faţă de iunie. Comparativ cu finalul anului trecut acestea s-au scumpit cu 1,99%.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri