Hotelierii sunt dezamăgiţi: Turiştii români au cheltuit prea puţin în minivacanţa de Paşte
Data publicării:
Românii care au petrecut Paştele în staţiunile de la munte sau de la mare au cheltuit mai puţin de jumătate din banii destinaţi minivacanţei: vremea urâtă i-a ţinut în camere. Hotelierii se aşteptau ca turiştii să dea aproape 50 de milioane de lei pe cazare, mic dejun şi alte distracţii.
Românii plecaţi în vacanţa de Paşte au cheltuit doar 12 milioane de lei pentru divertisment şi activităţi de vacanţă, adică aproape jumătate din cât estimaseră patronatele din turism.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc estima joi că 90.000 de români vor cheltui circa 28 de milioane de lei pentru cazare şi mic dejun, plus alte 21 de milioane de lei la faţa locului, pentru alte activităţi şi divertisment.
Vremea a fost însă nefavorabilă, aşa că turiştii au stat în camere, iar în majoritatea hotelurilor româneşti locurile de agrement sau spaţiile de petrecere a timpului liber lipsesc.
Tot din cauza vremii, turiştii nu au ieşit la terase şi nu au mai cumpărat alimente pentru picnic.
În topul preferinţelor turiştilor s-au aflat pensiunile, unde au ajuns 70.000 de persoane. Chiar dacă hotelierii au pus la dispoziție 25.000 de locuri, doar 15.000 de turişti au ajuns la munte de Paşte. În staţiunile balneare au mers aproximativ 10.000 de persoane, iar pe litoral, deşi s-au pregătit 2000 de locuri, au fost rezervate doar 10% dintre ele.