Hidroelectrica scoate la licitaţie 25 de microhidrocentrale. De ce pot fi acestea o mină de aur pentru investitori

Data publicării:
hidro

Microhidrocentralele amplasate pe cursul râurilor din patru judeţe ale ţării vor fi scoase la licitaţie în iulie. Hidroelectrica vrea să obţină cel puţin 640.000 de euro pentru fiecare, în timp ce angajaţii companiei spun că dacă vor fi vândute sub 1 milion de euro, afacerea se transformă într-un cadou dat investitorilor.

De exemplu, o centrală mică, de 1 Megawat obţine din energia vândută şi din certificatele verzi peste 300.000 de euro anual. Adică, investitorul îşi recuperează banii în doar 2 ani, în timp ce, în Uniunea Europeană, termenul mediu de recuperare a unei investiţii în energie este de 15 ani.

Va obţine un profit serios, pentru că au prioritate la livrarea energiei în sistem. Cred că ăsta e trendul şi sensul afacerii, miza acestei afaceri”, spune Ilie Roșu, reprezentant Hidrosind.

Multe dintre microhidrocentralele pot fi profitabile şi ca afacere în domeniul turismului. Se vor vinde cu hectare întregi de pădure, cursuri de apă, iar construcţii care pot fi transformate în pensiuni

Administratorul Hidroelectrica spune că le vinde pentru că multe sunt vechi, construite în anii '50 şi produc energie scumpă.

„Dacă vom primi un leu sub cele 73 de milioane de lei nu vindem. E un preț minim obligatoiu. Vânzarea va fi de la acel preț în sus, nu în jos”, afirmă Remus Borza, administratorul Hidroelectrica.

În judeţul Cluj, Hidroelectrica scoate la licitaţie șapte microhidrocentrale. Printre acestea se numără şi cea de la Someşul Rece. Această unitate are capacitatea de a furniza energie electrică pentru aproximativ 300 de gospodării.

Domeniul ăsta e profitabil oricum, chiar dacă vor primi un singur certificat verde în loc de două”, apreciază expertul în energie Cătălin Csaszar.

Între 2004 şi 2008 Hidroelectrica a mai vândut 81 de microhidrocentrale, pentru 60 milioane de euro. Hidroelectrica deţine în acest moment 162 de microhidrocentrale.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...