Guvernul a aprobat ajutoare de stat pentru antreprenori şi agricultori. Ce sume sunt alocate

Data publicării:
MCZoYXNoPWVhOTRhYzk0ZjhkMGJiNjVjYWEyM2VhOWFhMzg2MDEw.thumb
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, plata mai multor ajutoare de stat pentru antreprenori, pentru cultivatorii de tomate şi pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

„Guvernul continuă să asigure resurse financiare pentru plata ajutoarelor de stat destinate susţinerii antreprenorilor. În acest sens, suma de 300 de milioane de lei, credite bugetare, va fi alocată pentru (...) luna iulie”, a precizat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres. 

Potrivit acestuia, se vor acorda ajutoare de stat pentru stimularea investiţiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă şi care stimulează investiţii cu impact major în economie, finanţarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească - schema de ajutor de stat IMM Invest PLUS şi componentele sale.

El a adăugat că Guvernul a luat măsuri şi în privinţa compensării creşterii accizei la motorină utilizată drept combustibil pentru motor.

„Compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor este schema de ajutor de stat instituită în luna februarie, anul acesta, după consultări cu sectorul transportatorilor, şi pentru care au fost depuse aproximativ 1.600 de cereri de compensare, cu o valoare estimată de 15 milioane de euro. În prezent, transportatorii primesc 13 bani pentru fiecare litru de motorină şi vreau să punctez că această sumă astăzi, prin decizia Executivului, a crescut la 20 de bani pe litru, pentru a compensa majorarea accizei aplicată începând cu data de 1 iulie”, a explicat Mihai Constantin.

În ceea ce priveşte sectorul agricol, a fost alocată suma de 182 de milioane de lei cultivatorilor de tomate.

„Sectorul agricol va beneficia, de asemenea, de susţinere pentru plata sprijinului de care beneficiază cultivatorii de tomate. Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Agriculturii cu 182 de milioane de lei şi, în consecinţă, aproximativ 25.000 de agricultori primesc bani de la Guvern, prin Programul tomata, în continuare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Executivului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri